Image 1
Image 2

Mămici din Satu Mare, înşelate după ce şi-au comandat scutece pentru copii de pe Facebook

O singură mamă a depus plângere la Poliţie
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
O singură mamă a depus plângere la Poliţie
O singură mamă a depus plângere la Poliţie

O singură mamă a depus plângere la Poliţie în Satu Mare

“Ne lăcomim că primim produse la preţ mic”, ne spune Maria J., o mămică din Satu Mare ţepuită cu 255 de lei după ce şi-a comandat scutece de unică folosinţă de pe un cont de Facebook. Mămica se consideră totuşi un caz fericit şi ne mărturiseşte că în situaţia ei se află multe alte mame din toată ţara, unele păcălite cu sume mult mai mari, de ordinul miilor de lei.
Înşelătoria cu scutece a prins bine în toată România, iar mijlocul prin care părinţii au fost înşelaţi a fost reţeaua de socializare Facebook.

Cum funcţionează înşelătoria?

Ce s-a întâmplat de fapt? Atraşi de reclame la scutece de unică folosinţă oferite de fel de fel de persoane fizice cu conturi de Facebook sau active în diferite grupuri din reţea, scutece evident oferite la preţuri mult mai mici decât în magazine, părinţii au luat cu asalt aşa zisele “comerciante” şi au plasat comenzile direct pe Facebook. Problema e că au comandat şi au achitat în avans produsele care nu au mai ajuns. Mecanismul înşelătoriei e foarte simplu. Persoanele care primeau banii pentru comenzi livrau produsele promise câtorva clienţi ca să lase impresia că în final vor onora toate comenzile. Mămicile care au plătit în avans, transferând pur şi simplu bani în contul unei persoane fizice, au rămas fără bani.

Banii pentru produse erau trimişi în avans în contul unor persoane fizice

Din primele cercetări se pare că planul măreţ de îmbogăţire a fost pus la cale de câteva femei şi în plasa lor au căzut sute de mame din toată ţara. Iniţial, femeile au creat mai multe grupuri şi conturi pe Facebook cu nume menite să le atragă pe mămici, de genul “consumabile pentru bebe”, “Comenzi scutece”, “Totul pentru casa ta”. În grupuri, femeile au postat poze colorate cu pachete de scutece de marcă, şerveţele umede şi alte produse pentru nou-născuţi şi bebeluşi. Desigur, toate oferite la preţuri ce le-au atras imediat atenţia mămicilor, mult mai ieftine ca în magazine. La anunţuri era specificat clar că dat fiind numărul mare de comenzi, termenul de livrare ajunge chiar la 45 de zile lucrătoare. Nici asta nu le-a dat de gândit mamelor care au trecut la a plasa comenzi, achitând produsele înainte de a intra în posesia lor, prin transfer de bani în contul unor persoane fizice.

Mămicile semnează o petiţie online

Acum, mamele păcălite semnează o petiţie online, petiţie care până miercuri dimineaţă a adunat aproape 600 de semnături. Păţaniile mamelor din toată ţara sunt multe, sumele diferă de la caz la caz. De exemplu, una din semnatare, Georgiana :chiopu din Sinaia declară că e păgubită cu 2.415 lei, o altă mamă, Andreea Berar din Câmpia Turzii scrie că a pus în contul unei Ecaterina Gurbet prin intermedierea altor două femei, Dorina Stoica şi Mirela Tămaş, suma de 672 de lei. Cele mai multe mame au trimis banii în contul Ecaterinei Gurbet. Cu banii luaţi, mămicile se încurajează acum una pe alta în alte grupuri create de această dată de ele ca să se alieze împotriva Ecaterinei Gurbet şi a altor intermediare şi să îşi recupereze banii. Dar ia-le de unde nu-s.

Mamele păcălite sunt aşteptate să depună plângere la IPJ Satu Mare

Între timp, o parte din ele s-au adresat organelor competente să ia măsuri în acest caz. Altele în schimb nu se adresează poliţiei, dar totuşi vor ca acest caz să fie cunoscut ca să nu mai fie păcălite şi alte mame. După cum aflăm de la Florentina Nagy, locţiitorul purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, la noi a fost înregistrată o singură sesizare legată de afacerea cu scutece de unică folosinţă, lucrare în lucru a Serviciului de Investigare a Fraudeloc Criminale. Persoanele care au fost păcălite sunt aşteptate la sediul IPJ Satu Mare de pe strada Cuza pentru a depune sesizări astfel încât oamenii legii să găsească soluţii în acest caz.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with