Asculta acest articolIeri s-au marcat 15 ani de la intrarea României în NATO. Să ne reamintim perioada când România avea două obiective de țară: NATO și UE. După revoluțiile din 1989, cuvântul de ordine în toată Europa Centrală și de Est era Reforma. Fostele țări din blocul comunist doreau să se reformeze. Constituite în “grupul de la Vișegrad”, Polonia, Cehia și Ungaria au luat-o înainte. România avea alte probleme de rezolvat. Ion Iliescu devenise salvatorul vechilor structuri.
Trecerea de la ceaușism la democrație trebuia să se facă lent, fără răzbunări, fără resentimente. Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara prin care se cerea trecerea “în adormire” a foștilor nomenclaturiști, a foștilor securiști, nu a avut nicio șansă să fie pus în practică. Astfel, puși formal pe liber, cei vizați au avut posibilitatea să devină primii capitaliști. Bani aveau, relații aveau, dorință de a face afaceri aveau.
Primii șapte ani, 1990 -1996, au fost anii vacilor slabe. România și-a pierdut dinamismul, nu s-a reformat în ritmul în care au făcut-o restul țărilor. Primul regim democratic, sub președinția lui Emil Constantinescu, nu a avut vigoare și a sucombat după ce a lăsat impresia că a făcut reforme structurale.
Primele reforme probabil ar trebui să le plasăm în timpul guvernului Năstase. Atunci s-au finalizat capitolele pentru aderarea la NATO și intrarea în UE. Cum ar veni, i-a fost dat să încheie negocierile pentru intrarea în structurile euroatlantice exact partidului despre care se spune acum că vrea să ne scoată din UE și să ne ducă spre Rusia. PSD-ul condus de Dragnea nu este capabil să contracareze aceste acuzații decât prin slogane destul de naive.
Fără îndoială, Traian Băsescu se consideră un reformator. Dar numai al unui singur domeniu: al Justiției. Cum îi reproșa un lider al PD, Sorin Frunzăverde, a condus România cu ajutorul procurorilor. În numele statului de drept, ca altădată cruciații în numele Domnului, a început lupta împotriva corupției cu o vigoare fără precedent.
Nu știm însă cum se face că după atâtea rezultate pentru care România a fost felicitată de întreg mapamondul exact corupția a devenit obsesia națională. Cine zice primul despre celălalt că este corupt are deja un ascendent asupra lui.
Din cauza unei adevărate harababuri în care unii vorbesc despre corupție, iar alții despre abuzuri, adevărații corupți se fofilează, se strecoară unii în rândurile celor care acuză corupția, alții în rândurile celor care acuză abuzurile din justiție.
Această luptă a contrariilor, anihilându-se reciproc, usucă totul în jur.
De exemplu președintele a lansat un proiect pe Educație despre care nu vorbește nici măcar el însuși. Nici nu-i trece prin cap să pună o întrebare la referendum pe tema Educației. Pentru că asta nu aduce voturi.
În contextul euroalegerilor dezbaterile nu sunt dictate de temele europene, ci tot de cele interne. Dar ce știu românii despre UE? Parlamentul European a emis până acum peste 70.000 de regulamente, directive, recomandări și alte acte legislative. Birocrația înflorește și se dezvoltă, dar consumă și fonduri uriașe. Este unul din motivele pentru care englezii au votat BREXIT-ul.
Birocrația românească nu este mai puțin productivă. PSD a făcut un pas înainte revenindu-i meritul de a fi dat naștere unei adevărate “aristocrații bugetare”. Salarii mari, muncă puțină. Dacă PSD ar trebui să părăsească guvernarea motivul principal ar trebui să fie proasta administrare a țării.
Pentru că în realitate toate partidele, de la USR-PLUS, la PNL, PSD și ALDE, vor să-și subordoneze Justiția cu aceeași ardoare. PMP nu mai vrea pentru că Traian Băsescu a avut-o la picioare și totuși apropiații lui au ajuns din vânători vânați.
Dar Reforma, adevărata Reformă, cu majuscule, unde este?
