Image 1
Image 2

Mai există o tradiţională prietenie româno-franceză?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Prezent pentru prima oară în România, preşedintele Franţei face cunoştinţă cu o ţară frământată, neliniştită, plină de proteste. Din acest punct de vedere semănăm cu Franţa. Adunaţi în sindicate foarte puternice, francezii reacţionează prompt la cele mai mici măsuri luate de guvern care le îngrădesc drepturile sau le diminuează veniturile.

La noi, în ultima vreme sindicatele au devenit tot mai slabe. Uneori  mai răbufnesc, însă doar atunci când le ajunge cuţitul la os. Mămăliga explodează după ani îndelungaţi de fierbere. Trăim într-o ţară cu oameni foarte răbdători, o ţară în care cei ce conduc pot face ce vor, fără să fie traşi la răspundere imediat, pe loc.

Desigur, traseul pe care se vor deplasa coloanele oficiale va fi ales în aşa fel încât să nu se întâlnească cu cei care protestează, fie că sunt şoferii nemulţumiţi de RCA, fie că sunt magistraţii intraţi în grevă sau lucrătorii din Sănătate. Preşedintele Franţei nu vine în România să rezolve problemele noastre.

Însoţit de 30 de oameni de afaceri, şeful statului francez face lobby pentru firmele franceze. Nu ştim dacă la recentele vizite preşedintele Iohannis şi premierul Cioloş s-au deplasat în Germania însoţiţi de oameni de afaceri români. La noi nu se poartă aşa ceva, pentru că s-ar numi trafic de influenţă.

Având în primul rând un caracter economic, vizita preşedintelui François Hollande ar putea marca un punct de referinţă în politica externă a preşedintelui Klaus Iohannis. Mai important este să primeşti vizitele unor omologi din ţări mai dezvoltate decât să faci vizite protocolare în cancelariile europene.

Ceea ce i se poate reproşa în mod fundamental preşedintelui Iohannis este că nu i s-a simţit prezenţa, nu s-a implicat în politicile economice. Dimpotrivă, este acuzat că prin pasivitate contribuie la distrugerea capitalului autohton. Firmele româneşti sunt net defavorizate, în timp ce firmele străine au un statut privilegiat.

Ar fi interesant de văzut dacă de data aceasta va cere ceva şi România, nu doar va oferi  facilităţi cu lejeritate. Desigur, se va aborda problema românilor care lucrează în Franţa, dar acest lucru poate fi rezolvat şi la nivelul experţilor.

Tradiţionala prietenie româno-franceză a traversat în ultimele decenii o adevărată criză. S-a vorbit mai mult despre romii care au invadat oraşele Franţei decât despre faptul că România este una dintre cele mai importante ţări francofone. Poate este mai corect să spunem că era. Cu timpul datorită globalizării, datorită problemelor pe care le are Franţa,  raporturile dintre cele două ţări s-au răcit. Nici intelectualii români nu mai sunt atât de interesaţi, legaţi  şi influenţaţi de cultura franceză.  Dar Parisul rămâne Paris, în timp ce despre Bucureşti se spune din ce în ce mai rar că este “micul Paris”.

Fiecare parte a avut de pierdut. Franţa, îndepărtându-se de România, a pierdut un admirator, iar România a renunţat la o direcţie culturală. Prin ignorarea reciprocă, ne-am sincronizat perfect. România nu mai aşteaptă mare lucru de la Franţa, în vreme ce Franţa consideră România o simplă ţară de la periferia UE. Ceea ce ne leagă mai profund acum nu este cultura, ci mâna de lucru ieftină, care contribuie la dezvoltarea economică a Franţei.

Preşedintele Hollande a lăudat şi investiţiile franceze din România, care, desigur, trimit bani în Franţa.  Dar asta este soarta ţărilor mai mici, sosite la spartul târgului în UE. Dincolo de aceste aspecte, între Franţa şi România există un parteneriat, benefic ambelor ţări.