Mai este democraţia funcţională?

Asculta acest articol

Cum era şi de aşteptat, PSD a reacţionat dur la propunerea ministrului PNL, Cristian Boloş, de tăiere a salariilor bugetarilor sau, la alegere, disponibilizarea unui număr de salariaţi din sistemul de stat care să uşureze bugetul de stat de la colaps. Interesant este că nu Marcel Ciolacu a anunţat că PSD nu este de acord cu propunerea PNL, ci secretarul general al PSD, Paul Stănescu.
De aici se poate deduce că în PSD există două curente, unul conservator, reprezentat de secretarul general al partidului Paul Stănescu, şi altul ceva mai deschis reformelor, susţinut de Marcel Ciolacu.
Se observă, şi din cazul acesta, că PNL nu renunţă pur şi simplu la funcţia de prim ministru fără să lase un cadou, un cal troian, în urmă.
Parte consistentă a bazinului electoral al PSD, nu există o situaţie mai fără ieşire decât propunerea de a diminua veniturile din aparatul de stat, una din principalele linii de forţă ale social democraţilor.
Motiv mai întemeiat de rupere a parteneriatului dintre cele două partide nu putea fi inventat de PNL. Disputa dintre partide este în realitate o luptă pentru resursele necesare pentru fidelizarea unui electorat sigur, dependent de stat, de guvern.
PDL a decăzut pentru că Traian Băsescu a îndrăznit să taie salariile acestei armate de funcţionari fără de care nu pot funcţiona instituţiile statului, de la cea mai mică primărie până la cel mai mare oraş, până la cel mai complicat minister. În acelaşi timp, dacă armata este prea mare nu poate fi întreţinută, nu poate fi susţinută financiar.
Date fiind interesele mari, în primul rând politice, în jurul acestei dispute nici cifrele avansate de PNL nu sunt credibile sută de sută. Marcel Boloş, ministru PNL, spunea că există un gol de 20 de miliarde de lei. Ministrul de Finanţe, PSD, scădea cifra avansată cu câteva miliarde. Dar problema există, este reală şi trebuie rezolvată.
Nu este singura problemă cu care se confruntă România, dar este ceva mai vizibilă decât alte necazuri căzute pe capul tuturor categoriilor socio-profesionale. Practic nu există sector care să se poată lăuda că nu are probleme. Până şi beneficiarii pensiilor speciale sunt puşi în sutiaţia de a nu-şi putea face planuri pentru viitor. Dacă se taie aceste pensii să se spună clar. Dacă nu se taie iarăşi să se recunoască în mod deschis că un drept odată câştigat nu poate fi luat. La fel şi cu pensionarea anticipată.
Imprevizibilă este şi legislaţia în domeniul economic. Întreprinzătorii nu au nicio singuranţă că un calcul economic făcut luna aceasta va mai fi valabil şi luna viitoare.
De regulă se spune că vinovată pentru starea de lucruri din ţară este clasa politică. Cercul vinovăţiilor trebuie, într-o primă etapă, redus la cei 465 de parlamentari. În etapa următoare cercul decidenţilor se reduce la parlamentarii partidelor din arcul guvernamental.
Responsabilitatea pentru modul cum a fost gestionată criza pandemică revine coaliţiei PNL-USR-UDMR şi Minorităţi. Puţin peste 50% din numărul parlamentarilor.
După ieşirea USR de la guvernare, prin intrarea PSD la guvernare, cercul responsabililor s-a mărit. Coaliţia PNL-PSD-UDMR are o majoritate parlamentară covârşitoare, putând lua absolut orice decizie. Se pune întrebarea de ce nu o fac? De ce fiecare măsură anunţată se loveşte când de refuzul PSD, când de refuzul PNL?
Fiecare cetăţean are propriul lui răspuns la această anomalie a democraţiei reprezentative. Să fi ajuns democraţia la o suprasaturaţie sau pur şi simplu ceea ce îndeobşte numim democraţie nu mai este o maşinărie funcţională?
Oare nu exact din această cauză înfloresc partidele anti-sistem?