Asculta acest articolAlegerea unui nou președinte al Senatului, după demisia lui Tăriceanu, s-a transformat într-un test pentru majoritatea din camera superioară. Cât de important este președintele Senatului, ce rol are în jocul dintre putere și opoziție? Este el, într-adevăr, omul numărul doi în stat?
Începând șirul răspunsurilor de la coadă am zice că “numărul doi în stat” este doar o împăunare cu o funcție care nu există. Cât de aproape l-a simțit în funcționarea statului “numărul unu” pe “numărul doi”?
Ca să nu mai spunem despre “numărul trei”, care a fost întemnițat a doua zi după alegerile pentru Parlamentul European.
Klaus Iohannis și Călin Popescu Tăriceanu, ca piese din vârful piramidei statului, s-au înțeles mai rău decât șoarecele cu pisica. Incluzându-l aici și pe Liviu Dragnea, au fost mai răi ca lupul, capra și varza din cimilitură care trebuiau trecute peste o punte, unul câte unul. Inteligent, omul a dus întâi peste punte capra, lăsându-l pe lup cu varza. Lasă capra singură pe celălalt mal și se întoarce după lup. Duce lupul, dar aduce capra și duce varza, lăsând din nou și pe celălalt lupul și varza. Se întoarce cu mâinile goale și ia capra. Astfel capra, să zicem țap în povestea aceasta, nu a putut mânca varza, iar lupul țapul.
Se înțelege ceva din această poveste? Cine joacă rolul lupului, al caprei și al verzei este foarte clar dacă ne gândim la soarta lui Liviu Dragnea. Nu am zice că, din punct de vedere politic, nu este varză. Nu am zice că, tot din punct de vedere politic, Tăriceanu nu este un țap ispășitor.
Sau poate că este. După trei ani de parteneriat cu PSD, partidul lui a reușit contraperformanța de a nu atinge pragul electoral la euroalegeri. A scos partidul de la guvernare, ratând și șansa de a candida la prezidențiale.
Așadar, singurul câștigător din triada simbolică a puterii politice a rămas Klaus Iohannis. Puterea îi este conferită de funcție, mai puțin de prestație din moment ce după cinci ani lasă România mai haotică decât a găsit-o în 2014.
S-ar părea că nu a avut disponibilitatea să treacă peste punte un lup, o varză și o capră care se mănâncă între ele dacă nu cunoști cum este construită piramida trofică, nu faci distincția clară dintre regnul animal și cel vegetal.
Dacă “numărul unu” este, indiscutabil, lupul, obligatoriu “numărul doi” trebuia să fie varza. Ca să poată colabora. Dacă ALDE ar fi fost atras acolo unde îi este locul, în rândul partidelor de dreapta, în ultimii trei ani nu avea, ca șef al statului, un guvern ostil. România putea avea un guvern de dreapta, dacă Iohannis s-ar fi înțeles cu Tăriceanu.
A pus interesul politic deasupra interesului național. S-a lăsat dominat de sentimente, nu de rațiune. În filmul de ficțiune Star Trek a existat o directivă prin care comandantul putea fi schimbat dacă în luarea deciziilor se lăsa condus de emoție. Klaus Iohannis a pariat pe emoție. A câștigat în urma unei emoții colective, generată de înghesuiala de la secțiile de votare din străinătate.
Toți politicienii importanți pariază în campaniile electorale pe emoție, dar în actualul context emoțiile colective nu ajung. Scena politică este împărțită haotic. Nu se cunosc jumătățile care o compun. PSD a rămas și nu a rămas singur. O dovadă că are o susținere majoritară nedeclarată ar fi alegerea lui Teodor Meleșcanu președinte al Senatului.
O contradovadă – că nu are majoritate parlamentară – este pierderea alegerilor pentru președinția Senatului. Dar, revin: un bun șef al statului ar fi țăranul care a știut trece cu abilitate peste punte un lup, o capră și o varză, fără ca lupul să devoreze capra, iar capra să mănânce varza.
