Image 1
Image 2

Lupta PNL cu aparatul de stat

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cum va gestiona guvernul măsura prin care se reduce aparatul bugetar? Iată întrebarea care, cu siguranță, frământă întregul partid de guvernare.

Dacă lasă lucrurile cum le-a lăsat PSD riscă să supere electoratul de dreapta. Dacă începe restructurarea se va spune că dă oamenii afară, lăsându-i pe drumuri.

Și într-un caz și în altul, PNL are de pierdut din punct de vedere electoral.

Partidul nu are un om capabil să explice cum stau lucrurile în structura de stat, în administrația centrală și locală.

PSD a inițiat un vast program de creare de locuri de muncă. A reușit să se țină de promisiune, dar angajările s-au făcut la stat. Pasul următor a fost majorarea salariilor. :i-a onorat promisiunea, dar și de data aceasta a majorat salariile la stat. Nota de plată a fost achitată de agenții economici. Toată lumea recunoaște că salariile de la stat sunt mai mari decât cele din privat. Cum să refaci echilibrul economic? Prima măsură a fost reducerea numărului de ministere, de la 27 la 16. Au plecat miniștrii și secretarii de stat, dar au rămas salariații tehnici. Ce faci cu ei? După primele cifre avansate ar fi vorba despre reducerea unui număr de aproximativ 120- 150 000 de persoane. La prima vedere par foarte mulți, dar nevoia de personal în economie este de aproape o jumătate de milion de oameni. Lipsesc toate categoriile de lucrători, de la muncitori în construcții, la lucrători în toate industriile, în agricultură, în comerț. Practic nu există un domeniu care să nu simtă lipsa mâinii de lucru, calificată sau necalificată.

Milioane de persoane apte de muncă au părăsit România, contribuind la dezvoltarea altor țări. Ar fi nevoie de un program național care să readucă oamenii acasă, cel puțin o parte dintre ei. Președintele Iohannis, candidatul actualului partid de guvernare, a fost votat masiv de diaspora, dar nici el, nici PNL nu au, deocamdată, nicio soluție pentru a-i readuce acasă măcar pe cei care i-au votat.

Reducerea numărului de bugetari ar reda economiei un suflu nou, și ar degrefa statul de la niște cheltuieli. PNL a pus caii înaintea carului, anunțând întâi restructurările, fără să ofere explicațiile de rigoare. Acest lucru induce ideea de epurare politică. Adică vor fi dați afară oamenii care se presupune că au fost aduși în sistem de PSD.

O mână de ajutor ar putea primi PNL de la propriii primari, de la președinții de consilii județene. Foarte multe primării, inclusiv cele conduse de primari PNL, au un personal supradimensionat. Dar așa cum primarii PSD s-a înconjurat de membri sau simpatizanți PSD, primarii PNL au angajat membri sau simpatizanți PNL, primarii UDMR s-au înconjurat de maghiari care votează UDMR. Pe scurt, în fiecare primărie, în fiecare consiliu județean după alegeri culoarea politică dominantă este a primarului, a președintelui de consiliu județean.

Bugetarii neafiliați politic, de fapt adevărații profesioniști din toate instituțiile, au viață grea. Cum s-a intrat în an electoral, dacă va demara procesul de restructurare, neafiliații politic vor fi primele victime. În asta constă putreziciunea aparatului de stat din România.

Este capabil un partid ca PNL să însănătoșească sistemul? Chiar dacă și-ar dori, în aceste circumstanțe nu poate face mare lucru. Mașina de propagandă a PSD, sindicatele, mass media rămasă fidelă fostului partid de guvernare, va demara o campanie infernală la care firavul guvern PNL nu-i va putea face față. De aristocrația bugetară nu se poate atinge nimeni decât dacă are de gând să se sinucidă politic.

PNL este ultimul partid care se gândește să se sacrifice. Un exemplu îl oferă primarii liberalii care nici de dragul partidului propriu nu sunt de acord cu alegerile în două tururi.

Așadar, în cazul restructurării unui număr de 150.000 de persoane poate fi vorba doar despre o manevră electorală. PNL face acest anunț despre restructurare doar pentru a da satisfacție electoratului de dreapta și agenților economici. În realitate, așa cum au făcut și alte guverne de dreapta, mai schimbă ceva pe ici, pe colo, în punctele ne-esențiale.