Image 1
Image 2

Luni începe tabăra de creație “Pe ulițele satului” la Muzeul în Aer Liber Negrești

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Primele evenimente organizate sub brandul Zestrea Oașului încep luni, 29 iulie, la Negrești-Oaș cu o incursiune în lumea satului oșenesc, o tabără de creație gratuită pentru copiii și adolescenții din Negrești-Oaș.

Tabăra de creație intitulată “Pe ulițele satului, la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului” se desfășoară în perioada 28 iulie – 16 august și va cuprinde nu mai puțin de 25 de ateliere meșteșugărești și de creație, activități recreative și de voluntariat. Tabăra va culmina cu un spectacol de teatru pentru copii, urmat de noaptea luminilor.

Programul a fost astfel conceput încât fiecare copil din Negrești-Oaș să aibă ocazia să participe cel puțin la o activitate care îi este pe plac, la ateliere fiind invitați și părinții sau bunicii.

”Am gândit aceste ateliere astfel încât să oferim șansa de a participa fiecărui copil, dar și cu scopul de a apropia copiii din Negrești-Oaș de cei din Diaspora, întorși în această perioadă acasă. Îmi doresc ca aceste ateliere să fie un mod plăcut de a petrece vacanța pentru copii și părinți deopotrivă, care vor putea participa împreună la activități, deoarece Muzeul va fi deschis pentru toți. Pe de altă parte, pentru copii va fi prilejul de a se familiariza și a deprinde tradițiile noastre vechi”, a declarat primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Directorul Muzeului, Anca Natalia Rusu, a precizat că evenimentul se află la a treia ediție și este organizat după succesul anilor trecuți, cu mici modificări.
“Am gândit ateliere de lucru interactive în cadrul cărora copiii să se inițieze în meșteșuguri uitate de mulți părinți, dar stăpânite încă de bunici. Avem și în acest an o diversitate de ateliere la care îi invităm pe copii împreună cu părinții sau bunicii”, a declarat Anca Natalia Rusu.

Programul Taberei de Creație în prima zi, între orele 10.00 și 12.00:
• Atelier de lectură – Dăruim Comori – Asociația ,,Versus” cu Laura Dogeanu – prezentarea unei cărți care va fi citită copiilor, urmată fiind de activități de socializare, colorat, pictură.
• Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș – Partea I – Fantezii imaginare despre figura umană – pictură pe sticlă.
• Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi – modelăm și pictăm vase tradiționale din ceramică.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS NUNTĂ ÎN ȚARA OAȘULUI

Câți bani se adună la o nuntă oșenească de peste 1000 de persoane?

Țara Oașului a devenit celebră în toată România pentru nunțile și cu peste 1000 de invitați. De exemplu la o nuntă în Racșa, unde naș de cununie era Mircea Geoană,, actualul secretar general adjunct NATO, la nuntă au fost până la 2000 de invitați. Câți bani se adună la astfel de nunți?

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now