Image 1
Image 2

Ludovic Orban dă vina pe UDMR pentru eșecul moțiunii de cenzură

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Galaţi, că în mod categoric nu are nimic să îşi reproşeze pentru faptul că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a căzut, susţinând că factorul decisiv în eşecul moţiunii a fost UDMR.

Liderul PNL a susţinut că legitimitatea moţiunii a fost recunoscută de toată lumea, iar momentul depunerii acesteia a fost unul potrivit. “Moţiunea nu a trecut nu din cauza noastră. Am ales momentul foarte bine. Dacă nici după condamnarea lui Dragnea, pe care nu am prevăzut-o noi, că nu avem capacitatea să prevedem acest lucru, nu s-au ridicat din bănci parlamentari ai puterii astfel încât să voteze moţiunea de cenzură înseamnă că sunt fie laşi, fie iresponsabili (…) E inadmisibil, toţi parlamenatrii PSD, ALDE, UDMR nici măcar nu au votat.”

Liderul PNL a adăugat că, în opinia sa, UDMR a fost factorul decisiv în eşecul moţiunii. “Dacă UDMR miercuri dimineaţă, când au spus că iau decizia, ar fi anunţat că votează moţiunea de cenzură sau măcar că îşi lasă parlamentarii să voteze fiecare după mintea lui, votau cel puţin 50-60 de parlamentari PSD moţiunea”.

1 comentariu

  1. Denuntatorul de serviciu Sica Mandolina e dusa cu pluta, cu siguranta e nebun la cap !!!. PNL -ule !!!!,… , cu un asemenea presedinte vreti sa castigati ?????????????????????, Ha,ha,ha…….. La pastile cailor !!!. Aruncati-l in tomberonul de gunoi al PNL , acolo-i este locul. Puneti un om normal si chibzuit la conducere !.

Lasă un răspuns