Localele, ruda săracă a alegerilor parlamentare

Asculta acest articol

    Toată lumea este de acord că alegerile la nivel local pregătesc terenul pentru alegerile parlamentare. Înainte de modificarea Constituției, când mandatul prezidențial era de patru ani și președintele se alegea odată cu parlamentarii, localele primeau o sarcină în plus.

Candidații care reușeau să devină primari aveau sarcina de a pregăti terenul pentru alegerea președintelui.
Situația s-a schimbat. Președintele nu mai este o piesă importantă în jocul politic de la locale. El are mandatul asigurat. În vreme ce parlamentarii actuali își termină mandatul peste șase luni, președintele poate sta liniștit încă trei ani, până în 2019, la viitoarele prezidențiale.

Își poate imagina cineva că președintele nu este o piesă în jocul politic, fie că este vorba despre un scrutin pentru desemnarea primarilor și consilierilor, fie pentru alegerea celor care vor reprezenta cetățenii în parlament? Traian Băsescu a prins două scrutine, în 2008 și în 2012, în funcția de președinte. Amestecul său în toate campaniile a fost pe față. Niciun moment nu a vrut să pară că este în afara jocului politic. A ajutat din răsputeri PDL-ul.

Lucru care s-a reflectat și în rezultatele obținute. Pozitiv în 2008 și rezultat mai puțin pozitiv în 2012. USL era în plin avânt. Doborâse guvernul Ungureanu, schimbase președinții celor două camere ale parlamentului și pregătea suspendarea lui Traian Băsescu. Așadar, în preajma alegerilor locale precedente aveau loc evenimente majore. Era un adevărat freamăt în rândul opiniei publice. Se aștepta o mare schimbare. Se afirma că indiferent cine era candidat USL, chiar și o coadă de mătură, putea ajunge primar sau președinte de consiliu județean.

De data aceasta nu se întâmplă mai nimic, ceva care să împingă populația la vot. Pe ici, pe colo mai este câte un incident, câte un candidat este chemat la DNA, mai începe câte o urmărire penală împotriva câte unui parlamentar, mai este câte un incident sau accident. Poate mai cade câte un ministru, se mai aud amenințări din partea sindicaliștilor că vor ieși în stradă.

Și cam atât. Președintele vorbește rar, premierul este extrem de ocupat cu  problemele de guvernare, iar parlamentarii sunt doar pe jumătate în campanie. Sunt invocate foarte des numele instituțiilor de forță, DNA și SRI, acestea devenind repere în competiția electorală. Nu se aude vocea societății civile, iar mass media nu este decât o platformă pentru toate partidele. Nici măcar trusturile de presă recunoscute pentru orientarea lor spre un anumit partid nu par să fi intrat în campanie de partea unei forțe politice.

Președintele își vede de treaba lui, guvernul nu dă pomeni electorale, mass media nu mai este partinică. Partidele se află singure față-n față cu electoratul, fără niciun ajutor dintr-o parte sau alta. Actuala campanie electorală desfășurându-se în acest context, actorul principal devine electoratul. Dacă vrea merge la vot, dacă nu vrea nu-l poate obliga nimeni. Ceea ce lipsește este imboldul.

Lipsind motivația, este foarte posibil ca de data aceasta alegerile locale să nu mai fie elementul decisiv pentru cele parlamentare. Localele de anul acesta par rudele sărace ale alegerilor parlamentare. Sunt ca oaspeții de care te bucuri  de două ori: atunci când sosesc, dar mai ales atunci când pleacă. Odată terminate, toată lumea va respira ușurată. Partidele care vor pierde vor avea timp până la toamnă să analizeze unde au greșit, iar cele care vor câștiga vor pregăti armele pentru următoarea confruntare.