Image 1
Image 2

Lipsă de cvorum la dezbaterea privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a maghiarilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Şedinţa Senatului a fost suspendată, marţi, din lipsă de cvorum, după ce liderul grupului PSD, Şerban Nicolae, a cerut o pauză, în contextul în care aleşii mai aveau de dezbătut un singur punct înainte de ajunge la proiectul UDMR privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a maghiarilor.

„Am văzut că cel puţin două grupuri au simţit nevoia unor şedinţe ad-hoc, de aceea vă solicit să facem o întrerupere a şedinţei pentru un sfert de oră, dacă facem şi noi o şedinţă aşa cum simţim nevoia ar însemna să ocupăm jumătate de sală. Vă rog să fiţi de acord cu o pauză de un sfert de oră pentru a face câteva clarificări în cadrul grupului nostru”, a declarat liderul grupului PSD, Şerban Nicolae, citat de Mediafax.

La revenirea în sală, preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Niculae Bădălău, a constatat lipsa de cvorum şi a suspendat şedinţa de plen.

Tanczos Barna a afirmat că UDMR va vedea atunci când proiectul privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România va ajunge la vot dacă va avea susţinerea PSD.

 

„Din câte ştiu eu nu a avut loc o şedinţă a liderilor a fost o suspendare a şedinţei pentru şedinţă de grup şi consultări, urmând ca după aceea să se suspende şedinţa, probabil din lipsă de cvorum. Nu este nimic altceva. (…) O să vedem în momentul în care ajunge la vot, momentan încă nu se ştie dacă (PSD-n.r.) susţine sau nu. Avem în momentul de faţă un raport de admitere cu propunere de aprobare a proiectului de lege, vedem în momentul în care ajungem în plen la vot dacă este susţinere sau nu”, a declarat senatorul UDMR Tanczos Barna, după suspendarea şedinţei de plen.

Proiectul UDMR privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România era al 12-lea care ar fi trebuit dezbătut în şedinţa de plen de marţi, senatorii dezbătând doar 10 proiecte de lege.

1 comentariu

  1. Vedeti cit de fraieri sint cei de la UDMR? Cum isi inchipuie ei ca s-ar putea vota asa ceva in Romania? Never!
    Dar se vede si calitatea execrabila a politrucilor romani. In loc sa spuna clar, barbateste NU SE POATE, ei trag mita de coada si spera ca proiectul de lege va cadea de la sine.

Lasă un răspuns