Image 1
Image 2

Liga Pensionarilor Unirea l-a omagiat pe George Topârceanu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Fiind prima zi de luni din lună, Liga Pensionarilor Unirea din Satu Mare a avut organizată activitate culturală. A fost omagiat George Topârceanu, poet, prozator şi umorist, născut pe 20 martie 1886 la Bucureşti, trecut în eternitate pe 7 mai 1937, la Iaşi, la vârsta de 51 de ani.

Întâlnirea culturală s-a deschis prin păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor accidentului din Bucureşti, din noaptea de 30/31 octombrie, după care omul de cultură Voicu D. Rusu a dat liber desfăşurării activităţii culturale. S-au înregistrat luări de cuvânt, dar şi recitări din creaţia celui comemorat. Momentele muzicale au fost susţinute de Alexandru Ivanovici.

Despre personalitatea şi opera lui George Topârceanu au vorbit printre alţii: George Vulturescu, Ioan Coriolan Aniţaş, Gheorghe Cormoş, Ioan Şter, Mihai Sas ş.a.

Vorbitorii au subliniat faptul că asociaţia sătmăreană este una atipică, poate chiar unică în ţară, dovedind interes faţă de cultura românească. Pensionarii caută să afle prin aceste întâlniri o serie de informaţii despre numele mari ale literaturii naţionale.

George Topârceanu este considerat de către unii critici ca fiind un mare poet, în vreme ce alţii susţin că ar fi fost unul mic. La întâlnirile de acest gen precum cea desfăşurată în cadrul ligii sătmărene nu se emit judecăţi de valoare, dar se readuce în atenţie publică viaţa şi opera unor scriitori de valoare.

Autorul omagiat adaugă diformitate ideilor şi sensurilor majore. Scrierile sunt realizate într-un mod original, dovedind un real talent. G. Topârceanu este un poet al universului mic, dar prezentat cu multă profunzime. A scris o poezie umoristică, adesea parodiind scrieri ale unor mari scriitori. Umorul ţine de inteligenţă. Autorul dovedeşte neprevăzutul combinaţiei.

Prin lucrările sale s-a dovedit un pamfletar de excepţie, dovedind că a fost şi un profund filozof al sentimentelor.

Aportul participanţilor la acest moment cultural a întregit reuşita activităţii, după care au avut loc momente de socializare.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with