Asculta acest articolOdată cu retragerea lui Gabriel Oprea de la conducerea UNPR dispare de pe scena politică liderul opoziției loiale. Adică politicianul care atunci când se află la putere întinde o mână către opoziție, iar atunci când este în opoziție face pe placul puterii. Unii ar putea crede că Gabriel Oprea a jucat la două capete. Alții ar putea cădea de acord că în orice condiții este nevoie de o opoziție constructivă și de o putere care ține să aibă raporturi bune cu opoziția.
Încă de la înființarea UNPR, Gabriel Oprea a încercat să împace și capra și varza.
A crezut atât de mult în această formulă până s-a transformat în lup. În lupul cel rău pe care DNA vrea să-l ancheteze și să-l trimită în judecată.
UNPR încă de pe vremea când nu avea un nume și era numit simplu “grupul lui Oprea” a avut un statut aparte în rândul partidelor politice. Traian Băsescu s-a folosit de el pentru a realiza majoritatea necesară susținerii guvernului Boc.
A venit rândul PSD să se folosească de UNPR pentru a reuși să se mențină la guvernare după spargerea USL. În tăcere, cu tenacitate, invocând “interesul național”, Gabriel Oprea și-a adunat un grup semnificativ de parlamentari astfel încât să poată înclina balanța într-o parte sau alta.
A profitat de slăbiciunea oamenilor ajunși în Parlament pe listele altor partide și i-a racolat. Niciodată nu a câștigat o bătălie electorală pe teren. La el totul a fost un meșteșug care trecea drept diplomație. Întâi a luat de la PSD și a dus la Băsescu. Apoi a luat de la PP-DD și de la alte partide și i-a dus spre PSD. Fără scandal, fără mare tam-tam.
Totuși, o astfel de întreprindere necesită talent, răbdare și nu în ultimul rând putere de convingere. Este adevărat că și membrii partidului său s-au comportat ca o turmă de mielușele. Nimeni nu comenta în front.
Acum aceste talente și le va folosi pentru a convinge procurorii DNA că avea dreptul să se deplaseze prin aglomerația din Capitală în coloană, cu girofar în frunte. Dar întrebarea este spre ce se va îndrepta UNPR sub conducerea noului lider.
A plecat intempestiv, pe neașteptate, exact ca Victor Ponta. Ca și în cazul lui Victor Ponta, nu a reușit să–și impună înlocuitorul.
L-a propus pe Valeriu Steriu, dar partidul l-a impus pe Neculai Onțanu. Primarul Sectorului 2 din București este o figură destul de discretă. De altfel, toți din UNPR sunt discreți, nu se amestecă în scandaluri, stau în umbră de parcă ar avea ceva de ascuns. Cu o astfel de atitudine nu aduni voturi într-o campanie electorală.
Dacă se va păstra aceeași strategie, UNPR nu are șansa să obțină locuri în consiliile locale și mai târziu să reintre în Parlament decât dacă rămâne în alianța cu PSD. Este un partid care nu poate trăi decât într-un fel de simbioză cu alt partid mai mare. Nu se poate afirma că parazitează formațiunile mai mari. Le aduce destule servicii încât să-l accepte ca partener. În esență UNPR a rămas ceea ce a fost la început: un grup.
Câtă vreme a fost “grupul lui Oprea” a înregistrat numai succese. Evident, succese de salon. Nu știm cum va evolua ca “grup al lui Onțanu”. Poate că Gabriel Oprea nu a fost singurul strateg. Poate că s-a urmat o terapie de grup și există un fel de a fi politician marca UNPR. Acest partid este un fel de MISA a politicii românești, dar cu mai mulți guru.
Dacă Gabriel Oprea era conștient că partidul nu va merge fără el, cu siguranță nu și-ar fi dat demisia. Cum spuneam, Gabriel Oprea a crezut atât de mult în împăcarea caprei cu varza până s-a transformat în lup. Iar un lup care pleacă de bunăvoie din fruntea turmei de mielușele iarăși este greu de imaginat.
