Liberal şi liberalism

Scris de Dumitru Păcuraru, 11 mai 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

S-a auzit ceva despre “reunificare”. Şi nu orice fel de unificare, ci despre unificarea dreptei. Poveste veche. Câţi preşedinţi a avut PNL fiecare a avut propria lui teză despre ce înseamnă a fi liberal şi liberalism. Adesea au confundat termenii. Adică au pus propria persoană “liberală” deasupra liberalismului. Dacă e să vorbim despre penultimul preşedinte, Ludovic Orban s-a considerat şi se consideră mai liberal decât tot PNL-ul pe care l-a lăsat în urmă. Ultimul preşedinte, Florin Cîţu, debarcat de la cârma partidului, continuă să dea lecţii de liberalism.

Marele număr de persoane fizice, mulţi cu o personalitate pronunţată, care la un moment dat s-au înscris într-un partid care avea în denumire cuvântul “liberal” au confundat liberalismul cu libertinismul.

De jos, de la baza partidului, până sus, fiecare se crede mai deştept decât celălalt, şi acţionează de capul lui. Când se întâmplă să ajungă un preşedinte de organizaţie mai sever, îl fac dictator şi încep să sape în jurul lui. În toate partidele liberale disciplina a lăsat de dorit. Practic nu există o disciplină de partid.

Florin Cîţu, ca prim ministru, nu a mai ascultat de preşedintele Orban. Ajuns preşedinte, la rândul lui Cîţu fiind luat peste picior de subordonaţi şi aruncat peste bord. Din poziţia lui de preşedinte al Senatului, Cîţu continuă să-l şcolească pe Nicolae Ciucă, noul preşedinte al partidului.
Reunificarea dreptei presupune o largă alianţă care începe cu ALDE, fracţiunea desprinsă de Tăriceanu din PNL, şi PMP fracţiunea desprinsă din PDL de Traian Băsescu şi Elena Udrea.

Fiind vorba despre o unificare a dreptei, acest lucru include şi formaţiuni creştin-democrate. PNŢCD-ul nu a dat dovadă de mai multă înţelepciune şi s-a frânt şi el în câteva bucăţi. A fost însă mai puţin norocos decât PNL, şi nu a mai reuşit să intre în parlament după ciclul electoral 1996-2000. Vina o poartă preşedintele Emil Constantinescu, care afişând o hiperionică superioritate, i-a abandonat pe ţărănişti.

Dacă preşedintele Constantinescu spunea că l-a învins Securitatea, şi PN|CD putea foarte bine spune după alegerile din anul 2000 că a fost învins de Emil Constantinescu.

O adevărată unificare a dreptei va trebui să cuprindă toate cioburile pentru a putea da impresia de ceva întreg, de o construcţie politică atotcuprinzătoare, capabilă să stea pe o poziţie egală cu PSD.
În ciuda faptului că fiecare preşedinte după ce a părăsit partidul, şi-a făcut propria lui formaţiune politică, PSD nu s-a confruntat cu probleme de genul celor pe care le-a avut PNL şi PDL.

Dimpotrivă, parcă s-a întărit şi după plecarea lui Mircea Geoană, şi a lui Liviu Dragnea şi a lui Victor Ponta. Până şi Viorica Dăncilă şi-a făcut partid. Ai spune că mai degrabă versul din imnul PNL “apa trece, pietrele rămân” se potriveşte mai bine PSD-ului.

Explicaţia acestor fenomene politice neobişnuite trebuie căutată în natura bazinelor electorale. PSD are avantajul de a fi considerat partidul care dă, partidul care măreşte pensiile şi salariile, partidul care nu disponibilizează personal. Pe scurt, un partid foarte popular în rândul cetăţenilor de rând.
Pleacă Geoană, pleacă Dragnea, pleacă Ponta, promisiunile rămân la PSD. Adevărata zestre a PSD sunt promisiunile. Pe unele le respectă, pe altele le amână pentru mai târziu, dar nu renunţă la ele.
Cu o astfel de politică populară ţara nu se poate dezvolta decât într-un ritm lent, în pas de melc.

Partidele de dreapta, dorind să-şi respecte doctrinele, au anunţat mari reforme structurale. Dar mereu cu ochii la marele electorat al PSD, mai mult au mimat reformele decât le-au pus în practică. Ezitările au condus la certuri, certurile au dus la rupturi, la disidenţe, la fracţionarea partidelor în feliuţe din ce în ce mai subţiri.

În consecinţă, azi avem un PNL care se străduieşte să sară, în sondaje, peste 20%, un ALDE şi un PMP, care nu au trecut pragul electoral la ultimele alegeri, dar şi o Forţă a Dreptei condusă de generalul fără armată, Ludovic Orban. Mai avem şi un USR care aleargă după electoratul de dreapta.
Desigur, mai sunt o mulţime de grupuleţe şi grupuscule care pariază pe dreapta.

Abonează-te acum Online!