Image 1
Image 2

Legalitatea taxei de salubrizare, atacată de Prefectura Satu Mare

Prefectul Darius Filip
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Darius Filip-prefect
Darius Filip-prefect

Prefectul Darius Filip a cerut Consiliului Local Satu Mare să modifice şi să completeze hotărârea

Fie că ne place sau nu, plătim mai mult pentru salubrizare, asta după ce Consiliul Local Satu Mare a decis adoptarea unei hotărâri prin care taxa către Fondul de Mediu să fie achitată de către cei care produc deşeurile şi nu de operatorul de salubrizare.

Acest lucru nu a fost însă specificat clar în proiectul de hotărâre care a fost adoptat de consilierii municipali. Astfel, în proiectul care a primit votul consilierilor municipali se specifică următoarele: “Cota ce revine “poluatorului” – persoane fizice şi juridice – se va evidenţia în mod obligatoriu separat pe facturile emise de către operatorul de salubrizare, iar taxele astfel încasate vor constitui exclusiv venituri pentru Fondul de mediu, fiind interzisă folosirea lor pentru alte destinaţii”.   

Având în vedere că încă de la început luarea acestei decizii a creat multe discuţii în spaţiul public, inclusiv între consilierii locali, imediat după adoptarea proiectului de hotărâre, Instituţia Prefectului s-a autosesizat şi ea, analizând legalitatea proiectului votat în Consiliul Local Satu Mare. Ieri, 5 mai, printr-o informare de presă, prefectul Darius Filip a transmis şi un răspuns ca urmare a verificărilor efectuate.  

“Noi analizăm de câteva săptămâni hotărârea Consiliului Local Satu Mare referitoare la taxa de salubrizare şi în cele din urmă colegii mei de la Biroul Juridic şi cu mine am ajuns la concluzia că taxa conţine câteva aspecte nelegale, motiv pentru care am considerat să o retrimitem înapoi Consiliului Local pentru a o pune în legalitate. În esenţă este vorba despre faptul că acea hotărâre nu conţine un articol în care să se stipuleze cu exactitate cine plăteşte taxa respectivă. Ţin să precizez că noi nu analizăm oportunitatea, acest lucru trebuie să îl facă Consiliul Local Satu Mare, noi analizăm doar partea de legalitate. În acest moment din acea hotărâre lipseşte un articol care să indice clar cine plăteşte taxa“, a explicat reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Darius Filip.

Consiliul Local al municipiului Satu Mare nu este singurul care a votat ca taxa de mediu să fie suportată de către populaţie, adică de către cei care produc deşeurile. Astfel de decizii au mai fost luate în oraşe precum Sibiu, Craiova, Arad, Brăila, Turda, Focşani, dar şi în alte oraşe din ţară, autorităţile explicând că doar în felul acesta cetăţeanul va fi motivat să îşi scadă procentul de deşeuri produse şi neintrate în circuitul de reciclare, vital pentru protecţia mediului.

Reamintim faptul că în calitate de stat membru al Uniunii Europene România are de îndeplinit, până în 2020, conform directivelor europene, următoarele obiective< minimum 50% rată de reutilizare și reciclare din masa totală a cantităților de deșeuri (hârtie, metal, plastic și sticlă), minimum 70% nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităților de deșeuri ne-periculoase provenite din activități de construcție și demolări, 60% valorificare a deșeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piața națională.

De asemenea, țara va trebui să atingă, anual, o cantitate colectată de deșeuri electronice de 4 kg/locuitor și să colecteze separat bio-deșeurile în vederea compostării și fermentării.

2 comentarii

  1. Nu este corect ca populatia sa platesca o taxa in plus pentru ca florisalul de la o vreme este ineficenta din multe puncte de vedere,ar trebui sa vedeti tarile vecine ce procedeu au de selectare,nu populatia este de vina ca masina de la florisal incarca in masini la gramada tot ce este la containere,lipseste si gradul de informare dar florisalul nu are suficiente dotari pt asa ceva,ineficienta firmei ramane de dorit,au uitat sa mai tunda iarba in orasi,gardurile vii nu se mai tunde,ar fi multe de comentat la aspectul curatenie a orasului,este usor sa aplicati legi de scumpiri sintem in top romania la scumpiri si la apa dar cetatenii sint prea mici pt un razboi asa de mare…

Lasă un răspuns

Connect with