Image 1
Image 2

Lansarea revistei jubiliare ”Poteci” la Colegiul Naţional „Doamna Stanca”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Joi, 20 decembrie 2018, la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” Satu Mare, a avut loc loc lansarea revistei şcolare „Poteci”, precum şi aniversarea semicentenarului ei.

Sala festivă a colegiului a fost plină până la refuz cu actuali şi foşti elevi, profesori, jurnalişti. În calitate de invitaţi, au participat foşti elevi ai instituţiei: scriitorii dr. George Vulturescu şi dr. Felician Pop, precum şi Robert Laszlo, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare. De asemenea, a fost de faţă, în calitate de moderator, profesorul Teodor Curpaş, mentorul generaţiei de la 1968, când a fost iniţiată revista relansată la această dată.

Alocuţiuni

După cuvântul de salut, rostit de Anamaria Maruşca, directoarea colegiului gazdă, Teodor Curpaş, fost profesor al colegiului, a rostit o cuvântare patetică, rememorând condiţiile sociale şi tehnice în care s-a născut această revistă şcolară. Pentru început, el a făcut o descriere a contextului politic, relatând despre intervenţiile la autorităţile din acea vreme pentru a obţine aprobările necesare editării şi difuzării publicaţiei. A fost un demers unic, având în vedere constituirea colectivului de redacţie, publicarea revistei şi ulterior a două antologii de poezie, primele din ţară de acest fel. Textele îi au ca autori pe foştii elevi, cei care aveau să devină ulterior scriitori binecunoscuţi în judeţul Satu Mare: George Vulturescu, Ion Bledea, Ion Baias, Viorel Vladimirescu, iar ca grafician pe Ivan Franczia.
În continuare, George Vulturescu s-a referit la experienţa sa de elev care s-a iniţiat cu acel prilej în meşteşugul scrisului, subliniind rolul profesorului Teodor Curpaş în acest sens. La acea vreme, revista a avut recenzii favorabile în publicaţiile literare Familia şi Luceafărul, precum şi în cotidianul Scânteia tineretului. De asemenea, Poteci a obţinut locul III la un concurs de reviste şcolare, la care au participat nu mai puţin de 90 de publicaţii de acest gen din ţară.
La rândul său, scriitorul Felician Pop, de asemenea fost elev al colegiului, a arătat că această şcoală i-a avut ca înaintaşi pe profesorii Vasile Lucaciu şi Petru Bran, deveniţi personalităţi marcante în istoria poporului român. El a remarcat acest număr omagial al revistei, punând în contrast mentalitatea de azi, cu accent pe bogăţia materială, în comparaţie cu bogăţia spirituală, oferită de şcoală, încurajând elevii să aibă preocupări pentru lectură şi recomandându-le să participe la Cenaclul Alfazet.
La finalul întâlnirii, corul colegiului a interpretat colinde pentru profesori şi elevi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with