Asculta acest articolUna din marile plăceri ale mediului politic este să vâneze gafele adversarilor. Una dintre ţintele preferate este Viorica Dăncilă. Premierul, cu o pregătire modestă, cum de altfel sunt majoritatea oamenilor politici de azi, face deliciul presei nu prin enormităţi, ci din neatenţie.
Îi scapă numele unui prim ministru, confundă capitala unei ţări cu alta, se poticneşte la citit provocând mai degrabă zâmbete îngăduitoare decât repulsie. Se poate spune că premierul face gafe drăguţe.
Trecând-o în rândurile “analfabeţilor funcţionali” preşedintele Iohannis nu ezită să-i ceară demisia pe motiv că nu se ridică la înălţimea funcţiei.
Există îngrijorări că Viorica Dăncilă va compromite România după ce ţara noastră va prelua preşedinţia Consiliului UE. Nici nu poate fi vorba despre aşa ceva. Nu pentru că premierul român ar avea calităţile unui mare lider, ci pentru că are suficienţi omologi care nu sunt altfel decât doamna Viorica Dăncilă.
Diferenţe uriaşe nu pot fi depistate nici între preşedinte şi premier. Şi Klaus Iohannis s-a făcut remarcat doar prin întorsături de fraze citite de pe hârtie. Nu este un orator înnăscut, nu emite idei, nu provoacă dezbateri publice la care să participe şi el însuşi.
Dacă am fi foarte exigenţi, nu l-am plasa cu mult peste limita semidocţilor, uneori, din punct de vedere politic, chiar în apropierea analfabeţilor funcţionali.
O distincţie foarte rigidă nu se poate face între gafe şi scăpări. Ministrul Agriculturii a avut o scăpare când a făcut o trimitere la Auschwitz în contextul unei discuţii despre sacrificarea porcilor din cauza pestei porcine.
Preşedintele Iohannis a avut o scăpare asemănătoare când spunea că Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă au plecat în Israel unde s-au întâlnit cu nişte evrei. Scăparea s-a transformat în gafă şi pentru că afirmaţia venea din partea unui etnic german. Dar la nivelul unui preşedinte a fost, totuşi, o gafă uriaşă care ar putea avea consecinţe nedorite.
Una este să greşeşti numele unui capitale şi alta să pomeneşti de “nişte evrei” în cadrul unei vizite oficiale a premierului ţării tale. Dincolo de gafe şi scăpări, mult mai gravă este lipsa de cultură a clasei politice în general. Un extemporal la lecţia de istorie ar lăsa corigentă partea superioară a piramidei politice. Calitatea miniştrilor este din ce în ce mai slabă.
Membrii guvernului sunt aleşi după criteriul fidelităţii faţă de partid şi a obedienţei faţă de şef. Mediocritatea se varsă de sus în jos, dinspre instituţiile centrale spre cele locale.
La nivel local se vânează mai rar gafele şi scăpările unor persoane publice. Există o anumită decenţă a presei locale faţă de autorităţi. Asta nu înseamnă nicidecum că ele sunt cu totul trecute cu vederea.
Ele se contabilizează în mentalul colectiv, iar când se trage linia şi se dă verdictul despre calitatea clasei politice, a persoanelor publice în general, concluzia este total nefavorabilă. Între politicienii de la putere şi cei din opoziţie nu există decât diferenţe de nuanţe. Când vor veni la putere vor fi la fel.
Gafele, scăpările, gesturile nelalocul lor, nu sunt răul cel mai mare. Tragic este că, în fond, clasa politică este clasa conducătoare. Răul cel mai mare este că suntem conduşi de o clasă conducătoare nu doar mediocră, ci şi agresivă.
