Image 1
Image 2

La Vama Petea au fost oprite 24 de tone de deşeuri şi înapoiate maghiarilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Marți, 04 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un sucevean în vârstă de 36 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.
Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 24.450 kg de bunuri second-hand, constând în mobilier, geamuri, jucării, veselă, chiar și un mini excavator, toate fiind produse uzate. Bunurile au fost încărcate în Suedia și urmau să ajungă în județul Brașov.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele în cauză nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

9 comentarii

  1. De pe g4Media.ro:
    “Criză economică tot mai pronunțată în Ungaria, populaţia a început cumpere produse second hand”.

    Ce spuneam acum citeva zile? Se pare ca nu e chiar gluma, e fapt real! Dar aici duce politica “micului diktator” cu masurile lui populiste. Noi nu ne bucuram, dar in Ungaria inflatia se pare ca a sarit de 20%. Se vede si din cursul de schimb, 100 forinti = 1,15 lei (ieri).

  2. Dar gunoaiele/deseurile/rebuturile pe care le-ati votat din parlament respectiv, presedinte si cei de la CJ si CM nu puteti cumva sa-i trimiteti inapoi la originile lor acolo de unde au iesit ???….Asta ca sa nu va mai minta si sa va fure/jecmaneasca in continuare ?…..Sau preferati sa suferiti in continuare din cauza acestor imbecili sinistri !….

  3. Mai @bongo, tu n-ai observat ca a fost o gluma? Eu nu sint “profund amarit” de ce intimpla dincolo, sint “amarit” ca ungurii fac (sau au facut, nu mai stiu) o vodca proasta (Cseresnye) cu care au incercat sa-i pacaleasca pe romani ca ar fi vodca buna.

  4. Pot sa te asigur ca nici macar cetatenii de rind de acolo nu au nevoie de
    gunoaiele aduse din vest.Pe de alta parte ia vezi pravaliile caritas de aici.
    Se pare ca esti profund amarit de ce e dincolo, aici, ce mai, paradisul pe pamint ,cei 6 milioane, sau mai mult, ce cauta pe dinafara ?

  5. Au dreptate (intr-un fel) si cei care inca nu ne primesc in Shengen. Legile justitiei inca nu functioneaza (in forma noua), multe condamnari la CEDO impotriva Romaniei, Garda de mediu si Vama sint insuficient dotate, coruptia inca este mare (vezi cazul Politiei care a cumparat BMW-uri cu dedicatie), MCV inca nu a disparut etc. Mai e mult de lucru, eu nu sint suparat pe cei care ne critica.

Lasă un răspuns

Connect with