Image 1
Image 2

La Poesis s-au decernat vineri peste 100 de diplome de excelenţă în cultură şi presă

Vineri, 10 ianuarie, Centrul Multicultural Poesis a fost gazda unui eveniment cultural de excepţie, în premieră la Satu Mare. Este vorba despre înmânarea unor diplome de excelenţă oamenilor de cultură, unor scriitori, profesori, reprezentanţi ai unor asociaţii culturale, istoricilor şi altor categorii de sătmăreni.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Vineri, 10 ianuarie, Centrul Multicultural Poesis a fost gazda unui eveniment cultural de excepţie, în premieră la Satu Mare. Este vorba despre înmânarea unor diplome de excelenţă oamenilor de cultură, unor scriitori, profesori, reprezentanţi ai unor asociaţii culturale, istoricilor şi altor categorii de sătmăreni.

 

 

Acţiunea se înscrie în seria manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naţionale. Manifestarea de la Satu Mare a fostiniţiată şi organizată de către Asociaţia Ziariştilor, Artiştilor şi Scriitorilor Sătmăreni (AZASS), prin preşedintele acesteia, Dumitru Păcuraru.

 

 

Este vorba despre un demers iniţiat în timp, dar care a ajuns, iată, la finalizare. A fost lansată în spaţiul public iniţiativa privind nominalizarea unor ziarişti, realizatori TV, posturi de televiziune, asociaţii culturale, artişti, instituţii de cultură.

 

 

Iată că la propunerea organizatorilor acestui eveniment cultural de excepţie în plan local, dar şi naţional, au fost făcute o sumedenie de propuneri sau nominalizări. Juriul constituit pentru a selecta nominalizările a avut o misiune dificilă pentru desemnarea “finaliştilor”. Majoritatea propunerilor transmise organizatorilor au fost bine inspirate, chiar argumentate.

 

 

Sărbătoarea culturală a fost deschisă de poetul, gazetarul şi organizatorul acestui moment de excepţie pentru Satu Mare. Au mai luat cuvântul poetul Ion Mureşan din Cluj-Napoca, poetul Ioan Moldovan, redactorul şef al revistei Familia, poetul şi gazetarul Gheorghe Pârja din Baia Mare, poetul, prozatorul, directorul revistei Acolada, prozatorul Kereskenyi Sandor, artista plastică Cristina Gloria Oprişa, arheologul Liviu Marta, directorul Muzeului Judeţean Satu Mare, Muzsnai Arpad ş.a.

 

 

Fiecare categorie de oameni de cultură “luptă” pe propriul front

 

 

Vorbitorii au apreciat demersul cultural desfăşurat pe parcursul a mai bine de două ore, amintind faptul că această reuniune a oamenilor de cultură sătmăreni se circumscrie Zilei Culturii Naţionale, care se va marca pe 15 ianuarie.

 

 

Cultul lui Mihai Eminescu se dovedeşte a fi mai puternic decât cel al Culturii Naţionale. A fost subliniat faptul că pentru acest eveniment au fost făcute aproximativ 140 de nominalizări, ceea ce dovedeşte necesitatea organizării unor reuniuni culturale cu o şi mai mare participare. Din păcate, fiecare categorie de oameni de cultură “luptă” pe propriul front, fiind necesară găsirea formulei optime de a reuni aceste forţe culturale. Fiecare instituţie culturală ar putea face mult mai multe pe tărâmul atribuţiilor sale. Cultura nu are voie să devină cea de a şaptea roată la căruţă.

 

 

Acest demers cultural, aşa cum s-a subliniat, a fost un prim inventar al celor care pe diverse paliere se implică în fenomenul cultural. Toate aceste energii merită să fie cunoscute şi în egală măsură recunoscute, aduse în prim plan şi valorizate.

 

 

Demersul de la Satu Mare de vineri, 10 ianuarie, este o modestă modalitate de recunoaştere a elitelor culturale, fără a face în această etapă o evaluare valorică. Chiar dacă în aparenţă evenimentul despre care facem vorbire şi obiectivul acestuia de a coagula forţele culturale locale pare o utopie, ar fi de dorit ca utopia să devină realitate.

 

 

Poetul şi omul de cultură Dumitru Păcuraru merită laude pentru demersul său în vederea coagulării forţelor culturale sătmărene. Creatorii şi alte categorii merită să intre într-o comuniune, într-o familie de cărturari. Evenimentul este o sărbătoare foarte importantă pentru cultura sătmăreană, fiind vorba despre o sărbătoare a sufletului creator. O comunitate a elitelor prin cultură poate să ofere enorm de mult semenilor. Oamenii de cultură scriu istoria locului. Ideea de a deveni o tradiţie această manifestare de cultură merită luată în seamă şi cuantificată ca atare, în ciuda faptului că de la festivitate au lipsit oficialităţi şi oameni politici. A fost remarcat şi faptul că înainte de 1989 ziarul local Cronica Sătmăreană a avut cea mai frumoasă pagină culturală girată de regretatul Vasile Savinescu. Cultura trebuie instituţionalizată.

 

 

 

Festivitatea de înmânare a diplomelor de excelenţă

 

 

Discursurile laudative meritate adresate organizatorilor au fost urmate de festivitatea de înmânare a diplomelor de excelenţă, pregătite de organizatori şi gazde, de colegele noastre Ioana Zaharia, Ioana Vladimirescu şi Adriana Zaharia, redactor şef al cotidianului Informaţia Zilei. Se cuvine subliniat faptul că diplomele au fost înmânate pe câteva secţiuni culturale după cum urmează:

 

Scriitori

Alexandru Zotta; Gheorghe Glodeanu; Felician Pop; Ion Bogdan Lefter; Nicolae Breban; Pavel Şuşară; Ion Mureşan; Ioan Cristescu; Gheorghe Pârja; Marian Ilea; Cornel Munteanu; Teodor Ardelean; Ioan Nistor; George Vulturescu; Robert Laszlo; Radu Ulmeanu; Ioan Aniţaş; Loredana Ştirbu; Veres Istvan; Kereskényi Sándor; Ioan Boloş; Aurel Pop; Livia Mărcan.

 

Artişti

Nyiri Zoltan; Oana Păcurar; Cristina Gloria Oprişa; Lola Scripor; Dorel Petrehuş; Vasile Pop Negreşteanu; Mircea Florian; Muhi Sándor; Radu Ciobanu; Mircea Dumitrescu.

 

Istorici

Colonelul(r) Vasile Rus; Ioan Corneanu; Viorel Ciubotă; Ştefan Haiduc; Remus Vârnav; Ioan Viman; Péter Szőcs; Liviu Marta; Viorel Câmpean; Marta Cordea; Claudiu Porumbăcean; Daniela Bălu; Robert Gindele; Radu Ardelean; Voicu Şichet; Mircea Pârlea.

 

Asociaţii culturale, patriotice şi sociale

“Uniţi pentru Satu Mare”; Forumul Democrat German; Fundaţia Identitas; Asociaţia “Szent Istvan”; Asociaţia socioculturală “Ţara Oaşului”; Asociaţia “Codrenii”; “Asociaţia “Stea”; Asociaţia Pălincarilor “Codreanca”; Asociaţia Pălincarilor “Ţara Oaşului”; Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor condusă de Livia Hajdu, Asociaţia “Free Life”; Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu”.

 

 

Echipa mixtă pentru cei 5 ani de muncă la albumele “Aurel Popp – între două culturi”, Bucureşti, RAO, 2017, şi “În atelierul lui Aurel Popp”, Bucureşti, Tracus Arte, 2019: D. Păcuraru; Adriana Zaharia; Oana Păcurar; Veres Istvan; Pavel Şuşară; Fodor Lajos; Ioana Zaharia; Alina Blăjean.

 

 

Ansambluri folclorice

Leontina Dorca; Maria Carmen Sas; Maria Tripon; Dumitru Iederan; Ana Holdiş Pop; Mircea Deac;

 

Profesori, actori, umorişti

Ovidiu T. Pop; Marius Horşia; Nicoleta Cherecheş; Radu David; Paul Hărăguş; Dorin Popa; Sorin Mihai Grad; Lucia Munteanu; Gigi Molnar; Natalia Covaci; Bogdan Georgescu; Casa de Cultură Tăşnad; Mircea Câcu; Casa de Cultură Negreşti-Oaş; Liviu Bulgăr; Răzvan Roşu; actorului Sorin Oros, Ioan Tipu Sălăjanu, Radu Botar.

 

 

Ziarişti

Elek Gyorgy – Szamos; Florin Dura; Victor Constantinovici; Dumitru Ţimerman; StelaTudor; Stela Cădar; Ioan Aniţaş; Vasile Andreica; Ioana Vladimirescu; Mihai Sălceanu; Constantin Demian; Ionuţ Blăjean; Mihaela Ghiţă; Eva Laczko; Ioana Zaharia; Vasile Nechita; Eugenia Sabău; Carol Koka; Matusinka Beata; Gabriela Rist; Ovidiu Matioc “Radio Transilvania”; Gil Pietrar – portalsm.ro; Remus Ţiplea; Viorica Shibata; Bartos Erzsébet – premiu post mortem “City Rádió”.

 

 

În finalul acestei reuniuni culturale inedite au mai luat cuvântul Alexandru Zotta, Mircea Deac, Ioan Nistor, Ioan Tipu Sălăjanu, Ana Holdiş Pop şi Cristina Gloria Oprişa, care au felicitat organizatorii pentru iniţiativă şi mai ales pentru realizarea ei într-un mod miraculos.

 

 

Poetului Ioan Moldovan i-a fost înmânată la final o diplomă de excelenţă în speranţa că aceasta îi va aduce noroc, poetul fiind nominalizat pentru premiul “Mihai Eminescu” de la Botoşani. Este premiul cel mare pe care orice poet român în viaţă visează să-l primească.

 

 

Directorul revistei Familia a promis că se va întoarce la Satu Mare să sărbătorească, dacă va primi premiul. Informaţia Zilei îi doreşte succes.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 trackback / pingback

  1. La Poesis s-au decernat vineri peste 100 de diplome de excelenţă în cultură şi presă – Asociatia Civica TEMPORA

Lasă un răspuns