Asculta acest articol
După o primă vizitare a expoziţiei retrospective cu lucrările regretatului pictor Ion Sasu ieşi din sălile de la etajul Muzeului de Artă cu un sentiment copleşitor. Care, în semn de act artistic autentic, devine mai profund cu fiecare nouă parcurgere a colecţiei. O documentare exemplară a parcursului spiritual realizat de artist în cei peste 50 de ani de creaţie.
Se simte că selecţia a fost făcută de unul din oamenii care l-au cunoscut cel mai bine pe Ion Sasu. Deşi drumul de exprimare plastică ales de el este cu totul altul, Valer Sasu şi-a admirat profund tatăl şi a desenat această expoziţie ca pe o ilustrare succintă şi emoţionantă a deschiderii dinspre concretul formei spre volatilitatea caldă a luminii atotstăpânitoare, drum care descrie, credem, cel mai bine traseul creator al unuia din cei mai originali şi importanţi artişti care s-au afirmat în Satu Mare.
Poeme picturale ale luminii
După un început subsumat temelor obişnuite ale anilor ‘70-’80, în care doar vigoarea culorilor folosite anunţa ce avea să urmeze, Ion Sasu pare să fi făcut un pas imens înainte spre expresia personală odată cu expoziţia din 1989, în care cromatismul devine paroxistic şi culorile sale intense par pe punctul să se spargă înspre altceva. Un tablou revelator în acest sens e “Oglindire de noapte”, monumental în toate sensurile. După 1990 ceea ce mocnea în creaţia anterioară erupe spectaculos, lava inspiraţiei pare că arde pânzele, iar subiectul predilect, obsesiv, devine elementul primordial al oricărei forme de vizualitate: lumina.
Când s-a născut Ion Sasu, la 23 august 1939, Ribbentrop şi Molotov semnau fatidicul pact de neagresiune care a pus o tuşă finală pregătirilor de război. Familia din Târşolţ s-a tot mutat din calea luptelor, iar pictorul avea să mărturisească opoziţia încăpăţânată a tatălui său la aspiraţiile sale artistice. Dar Ion a continuat pe acest drum, absolvind în 1964 Facultatea de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din Cluj, maestru fiindu-i Mircea Vremir. Dar problemele nu s-au oprit aici. Pierderea unui copil, seria nesfârşită de boli, provocările inerente vieţii de artist şi profesor au reprezentat o presiune constantă şi, în cele din urmă, fecundă asupra unui bărbat longilin care a căutat asiduu esenţa lucrurilor. “Suferinţa este o condiţie ajutătoare pentru credinţă“, se spune în Upanisa Sutta din canonul străvechi buddhist Pali.
Pictura lui Ion Sasu din perioada creatoare ultimă nu este explicit religioasă, dar am putea-o asocia unei expresii din “Poemele luminii” ale lui Blaga: “Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină“. De la studiile descompunerii razei de lumină în culorile spectrului la viziunile cercului solar atothrănitor, prin metafore ale zborului (ciclul “Păsărilor”), artistul se avântă curajos spre o elementaritate pe care o va atinge în fenomenalele “Sclipiri pe ape”, în care tuşele devin cuante, fotoni care curg unul în altul întru forme, exprimând cu o plasticitate uluitoare raportul consacrat de fizica modernă între aspectul de undă şi întruparea de particulă a luminii.
În 1998 Ion Sasu îi mărturisea Dianei Amann: “Tematica mea este apariţia şi în final dizolvarea formei în lumină. Când un copil zăreşte lumina lumii nu realizează mult timp forma, ci numai lumina. Acest mod de privire iniţial, natural, de regăsire a puterii elementare este cererea mea. Rolul meu este să clarific conflictul dintre lumină şi întuneric, lumea umbrelor şi a contrastelor (…) La baza tuturor lucrurilor stă lumina şi ca urmare totalitatea este indivizibilă. În timp ce noi măsurăm timpul, timpul ne măsoară. Menirea mea de a picta este să prezint lumina din alte perspective neobişnuite, să recunosc şi să reprezint ramificaţiile luminii şi să percep timpul pe baza culorilor.” Lucrările târzii sunt întruchiparea vie a acestei filosofii creatoare.
Periplul prin expoziţia memorială se încheie cu două crochiuri din ultimele zile de viaţă ale lui Ion Sasu: un desen dens care n-a mai apucat să fie îmbrăcat în culoare şi o ultimă lucrare rămasă într-un stadiu naiv, aproape şcolăresc. Ca în artele marţiale, în care Maeştrii dobândesc centura albă, la fel ca începătorii. Încununare a omului care a parcurs integral cercul artei sale.
Cele 52 de lucrări expuse
1. “Magnolia” (lucrare de debut, 1964); 2. “Plein air” (1976); 3. “Spaţiu de geneză 2” (1976); 4. “Ulcica roşie” (1977); 5. “Spaţiu de geneză“ (1976); 6. “Fumătorul” (1983); 7. “Omagiu feciorilor” (1985); 8. “Masă de toamnă“ (1984); 9. “Timp şi flori” (1983); 10. “Sibiu 8” (1987); 11. “Sibiu 1” (1987); 12. “Oglindire de noapte” (1989); 13. “Privind spre lumină“ (1983); 14. “Spaţiu de creaţie” (1983); 15. “Peşti albaştri” (1983); 16. “Autoportret cu floarea soarelui” (1989); 17. “Oglindire 5” (1987); 18. “Flori galbene” (1982); 19. “Natură statică“ (1993); 20. “Apoteoza luminii” (2000); 21. “Luminile luminii” (1994); 22. “Luminile norilor” (2000); 23. “Grădinile soarelui 2” (2002); 24. “Grădinile soarelui 1” (2002); 25. “Raze 1” (2003); 26. “Grădinile soarelui 3” (2002); 27. “Luminile norului” (1997); 28. “Zbor în lumină“ (1997); 29. “Ochiul lumină“ (1996); 30. “Supliciul luminii” (2000); 31. “Grădinile soarelui 4” (2002); 32. “Ploaia 1” (2008); 33. “Orizont fertil” (2010); 34. “Flori în roşu” (2009); 35. “Florile pământului” (2009); 36. “Planeta albastră toamna” (2006); 37. “Păsările apelor” (2005); 38. “Păsările pământului” (2005); 39. “Păsările cerului” (2005); 40. “Floarea soarelui” (2009); 41. “Sclipiri pe ape 3” (2009); 42. “Sclipiri pe ape 4” (2009); 43. “Seve” (2007); 44. “Zbor în albastru” (2006); 45. “Ploaia 2” (2008); 46. “Cântec de cuc” (2008); 47. “Ape însorite” (2010); 48. “Conul” (2008); 49. “Sclipiri pe ape 1” (2009); 50. “Sclipiri pe ape 2” (2009); 51. “Desen” (2011); 52. Ultima lucrare (neterminată, 2011).
Fii primul care comentează