Image 1
Image 2

La final de august, programul pentru tineri organizat de Crucea Roșie s-a încheiat

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Miercuri, 31 august, a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, având beneficiari Crucea Roșie și Caiac Smile, s-au întâlnit cu elevii participanți la programul de vară organizat de Crucea Roșie, pentru a finaliza activitățile informativ – preventive desfășurate în cadrul campaniei “Vacanța în siguranță!”.

Activitățile informativ preventive desfășurate în cadrul campaniei, la Lacul lui Pintea, s-au axat axat pe creșterea nivelului de informare al copiilor, tinerilor, pe linia implicării în prevenirea situațiilor de risc sau conflictuale în care aceștia pot deveni victime sau, dimpotrivă, se pot transforma în autori ai unor infracțiuni sau chiar agresori care încalcă drepturile celorlați.

În vacanță se și învață

Astfel, într-o atmosferă rela-xantă, copiii și tinerii au putut participa la activitățile interactive organizate de către polițiștii sătmăreni, prin mișcare, jocuri, concursuri urmărindu-se o reactualizare a cunoștințelor și o informare corectă, precum și conștientizarea unor aspecte legate de consecințele consumului de substanțe interzise.

Pornindu-se de la premisa că vacanța de vară este o perioadă a relaxării, a voioșiei, a plecărilor la mare, munte sau în tabere, cu mult timp liber, de cele mai multe ori copiii și tineri rămânând nesupravegheați, s-a accentuat, în cadrul realizării demersurilor de implementare a campaniei și importanța petrecerii timpului liber într-un mod sănătos, departe de tentații, fără delincvență juvenilă și săvârșirea unor fapte penale, care atrag după sine încălcarea legii și răspunderea penală a minorului.
Prin implementarea unor astfel de activități nonformale, s-a urmărit și formarea unor comportamente civice, respectarea regulilor, munca în echipă, ajutorul acordat coechipierului în rezolvarea unor sarcini accentuând și caracterul formativ, pe lângă caracterul informativ al demersurilor.

Astfel, azi, copiilor și tinerilor li s-a oferit, din nou, oportunitatea să se joace, să râdă, să socializeze, să lege prietenii, dar și să se informeze, să își reactualizeze anuminte aspecte, să își satisfacă anumite curiozități, să li se răspundă la întrebări referitoarere la tot ce înseamnă munca de poliție, dar și să transmită mesaje preventive vizând consumul și traficul de substanțe interzise. “Informare, formare, siguranță de nota 10”, a fost dezideratul propus în cadrul acestei campanii .
Concluzia exprimată în unanimitate de cei care au participat la activitățile din cadrul campaniei a fost: Echipă pentru o comunitate sătmăreană mai sigură, pentru o vacanță în siguranță.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with