Image 1
Image 2

La deschiderea anului şcolar, peste 3.800 de şcoli nu au autorizaţie ISU, iar 4.000 nu au autorizaţie sanitară

Deputatul PNL, Marilen Pirtea
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Deputatul PNL, Marilen Pirtea
Deputatul PNL, Marilen Pirtea

Deputatul PNL, Marilen Pirtea, a declarat, duminică într-o conferinţă de presă, că deschiderea anului şcolar nu este o prioritate pentru guvernarea PSD, în condiţiile în care din 6.200 de şcoli 3.892 nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu, iar circa 4.000 nu au autorizaţie sanitară.

“­Şcoala nu este o prioritate pentru cei de la PSD-ALDE! Deschiderea anului şcolar stă, din păcate, sub semnul improvizaţiilor şi al dezinteresului total al actualei guvernări.

În România avem mii de şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare (peste 2.000) şi fără autorizaţii de la ISU împotriva incendiilor (aproximativ 4.000) şi avem manuale pline de erori. La nivel naţional, din cele mai recente date ale Inspectoratului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), din cele 6.200 de clădiri de şcoli, 3.892 nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu.

Cele mai importante manuale pentru educaţia copiilor, precum cele de limba română, matematică, biologie, geografie şi istorie au greşeli multiple, ceea ce ne arată, în primul rând, nivelul de pregătire al celor care conduc astăzi ţara”, a afirmat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Marilen Pirtea, duminică în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a mai spus că, la nivel naţional, aproximativ 4.000 de unităţi de învăţământ nu au avize sanitare, ceea ce „înseamnă că sute de mii de elevi vor începe anul şcolar într-o clădire fără apă curentă sau potabilă, fără toalete – aproximativ 2.300 de şcoli au toalete în curte -, cu risc crescut la cutremure, cu mobilier vechi sau neadecvat actului de studiu sau chiar fără gard”.

Pirtea a adăugat că deficitul de profesori este în creştere, cu toate că Guvernul susţine că acordă prioritate sistemului de învăţământ.
“Deficit grav de profesori titular (şi suplinitori)> deşi guvernele PSD-ALDE vorbesc despre prioritatea acordată învăţământului, totuşi deficitul de profesori se adânceşte. La nivel naţional, ministerul Educaţiei anunţă că sunt disponibile 30.000 de posturi, care pot fi ocupate şi în regim de plată cu ora.

Spre exemplu, în cazul judeţului Botoşani: necesarul este de 700 de profesori. La cea mai recentă probă organizată în judeţul Botoşani pentru ocuparea posturilor vacante de profesor s-au prezentat numai 200 de candidaţi, majoritatea necalificaţi”, a completat deputatul PNL.

5 comentarii

  1. Foarte buna observatia deputatului PNL-ist dar cand PNL a fost la guvernare cate din acest gen de probleme au rezolvat ? , Nici una !!!. Ati procedat la fel !, sau ati uitat ?……Si cartile de lb. romana pt. minoritati este o catastrofa dupa care nu se poate invata nicicum lb. romana !!!, masurile recent aduse la fel, minoritatile nu vor sti o boaba romaneste !. Elevii de clasa I-a acum 5 ani nu au primit nici Abecedare !, atunci ce mai asteptati de la acestia ?…Avem sistem de indobitocire si nu de invatamant. Uitati-va la clasa politica alcatuita in mare parte din dobitoci….dupa felul in care se comporta si se exprima. Cu acestia tara este sortita pieirii , la fel si neamul romanesc !.

Lasă un răspuns

Connect with