Image 1
Image 2

Klaus Iohannis: O asemenea decizie a CEDO nu poate rămâne fără consecinţe (Video)

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut marţi, 5 mai, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă.

Textul declaraţiei de presă:

”Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că doamnei Kövesi i-au fost încălcate drepturi fundamentale în urma deciziei Curţii Constituţionale a României de revocare a sa din funcţia de procuror-şef al DNA.

Drepturile fundamentale ale omului depăşesc frontiera unui stat. Accesul liber la justiţie şi libertatea de exprimare sunt valori esenţiale pentru o societate democratică.

Sfidând toate argumentele pe care le-am invocat la vremea respectivă, inclusiv pe cele care subliniau încălcarea liberului acces la justiţie al doamnei Kövesi, Curtea Constituţională a decis revocarea sa din funcţie, la propunerea unui ministru al justiţiei de foarte tristă amintire.

O asemenea decizie a CEDO, fără precedent întrucât vizează chiar autoritatea care este garantul supremaţiei Constituţiei, nu poate rămâne fără consecinţe.

Credibilitatea CCR, afectată oricum de unele decizii controversate luate în ultimii ani, este acum şi mai puternic zdruncinată.

Curtea Constituţională face parte din ansamblul autorităţilor statului român şi este obligată să respecte la rândul ei Constituţia.

Din această perspectivă, CCR are obligaţia de a revizui de îndată nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kövesi, dar şi orice alte decizii luate în considerarea unor simple declaraţii, fie ele şi politice.

Reamintesc faptul că la referendumul din 2019 românii au decis că atribuţiile Curţii Constituţionale trebuie modificate.

Hotărârea CEDO de astăzi ne arată, dacă mai era nevoie, cât de necesară este o reformă la nivel constituţional a acestei instituţii.

Însă este evident că Parlamentul actual, în această configuraţie politică, dominată chiar de partidul care a patronat revocarea din funcţie a doamnei Kövesi, a dovedit că nu este capabil să ia decizii pentru protejarea cetăţenilor.

Acesta este partidul care vreme de trei ani a făcut un scop din bulversarea întregului sistem judiciar, prin construirea unei legislaţii penale menite să-i protejeze pe infractori, şi nu pe cetăţenii oneşti.

Timp de trei ani, prin acest proiect construit împotriva celor mai elementare reguli de funcţionare a unei societăţi democratice, PSD a orchestrat comisii peste comisii de anchetă, menite să discrediteze pe toţi cei care ar fi putut să-i împiedice să-şi atingă scopul.

Nu mă aştept ca astăzi, când CEDO a hotărât că doamnei Kövesi i s-au încălcat drepturi fundamentale, PSD să se grăbească să înfiinţeze o comisie parlamentară prin care să ancheteze de ce a fost posibil acest lucru.

Însă nu mă îndoiesc că românii vor sancţiona PSD, prin vot, evident, pentru toate aceste acţiuni extrem de grave.

Un alt subiect la care vreau să mă refer este relansarea economică. Am avut în această după-amiază o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, întrucât preocuparea noastră, a tuturor, este repornirea economiei după această stare de urgenţă.

Am discutat despre eforturile companiilor din România de a se adapta situaţiei de criză pe care o traversăm, dar şi despre cum vede mediul de afaceri reluarea activităţilor şi relansarea economiei noastre.

Antreprenorii au probleme reale provocate de epidemie şi nu pot fi lăsaţi singuri, au nevoie de implicarea şi sprijinul autorităţilor.

Tocmai de aceea, chiar înainte de decretarea stării de urgenţă, am susţinut crearea unui grup de lucru interinstituţional, cu specific economic, la nivelul Guvernului, unde mediul de afaceri participă în mod activ. Şi asta se vede în rezultatele concrete ale acestui dialog, măsurile luate de Guvern până în prezent venind în sprijinul întreprinzătorilor.

În perioada următoare, eforturile noastre se vor concentra pe redeschiderea graduală a sectoarelor economice care s-au aflat sub incidenţa restricţiilor.

Împreună cu partenerii de dialog social, vom identifica măsurile necesare astfel încât reluarea activităţilor economice să se facă în condiţii de siguranţă pentru toţi angajaţii.

Protejarea sănătăţii românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanţare socială mai severe sau mai lejere.

Din păcate, pericolul nu a trecut şi nu există elemente care să ne arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont de timp apropiat. Din acest motiv, redeschiderea activităţii în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului şi a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecţie sanitară.

După cum bine ştiţi, pachetul măsurilor economice adoptate de România în perioada stării de urgenţă s-a concentrat pe menţinerea locurilor de muncă şi pe susţinerea sectoarelor economice cele mai afectate.

Vom păstra şi după 14 mai sprijinul pentru acordarea şomajului tehnic, dar vom introduce şi noi măsuri privind munca flexibilă, care să permită reluarea activităţii sectoarelor afectate direct sau indirect, cu obiectivul evident al păstrării locurilor de muncă.

De asemenea, vor continua să fie aplicate schemele de ajutor de stat, cum sunt cele destinate Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, dar vom avea în vedere scheme de sprijin şi pentru companiile mari care au fost afectate de criză şi al căror aport este esenţial pentru relansarea economiei.

Vreau să subliniez că Guvernul a negociat cu Comisia Europeană ca toate fondurile europene nerambursabile disponibile la acest moment să poată fi redirecţionate cu prioritate către programele de sprijin pentru companii şi către proiectele mari de infrastructură de transport şi de comunicaţii. Este o măsură bună, care începe să producă rezultate.

Un obiectiv fundamental al planului de relansare economică, la care lucrăm împreună cu Guvernul Orban, este creşterea masivă a investiţiilor publice în toate tipurile de infrastructură, de la cea energetică, la cea de transport şi de sănătate.

Vorbim practic de un proiect de reconstrucţie a României.

Produsele româneşti de calitate reprezintă, la rândul lor, o resursă pe care o vom promova mult mai bine şi vom susţine investiţii semnificative în sectoare economice de interes strategic, cum sunt agricultura şi industria alimentară, securitatea energetică, dar şi sanitară. De asemenea, modernizarea şi digitalizarea administraţiei care, atenţie, au început deja de acum, vor continua la fel de puternic.

În final, vreau să transmit un mesaj de încredere companiilor şi investitorilor.

România va ieşi cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorităţi şi mediul privat, bazat pe dialog constant şi transparent, este calea de relansare economică şi de dezvoltare durabilă.

Acest lucru este cu atât mai important într-o perioadă de criză profundă, ca cea pe care o traversăm acum.

Este motivul pentru care am solicitat mediului de afaceri să fie un partener dedicat şi constructiv în ceea ce priveşte identificarea şi implementarea măsurilor de relansare economică şi sunt încrezător că împreună vom reuşi să găsim cele mai bune soluţii.”

Sursă: presidency.ro

Declaraţia video:

5 comentarii

  1. Laura Codruța Kovesi a atacat, în decembrie 2018, la CEDO decizia prin care a fost revocată din funcția de procuror-șef al DNA. În plângere se arăta că au fost atacate drepturile omului. Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului au ajuns la concluzia că demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA a fost abuzivă. Magistraţii au ajuns la concluzia că fosta şefă a DNA nu a avut cum să conteste decizia.
    Avocatul Toni Neacșu, prima reacție
    „Lucrurile nu sunt atât de grave. Practic, prin decizia de astăzi, se creează obligația pe viitor de a se schimba modalitatea de revocare a procurorilor șefi, în sensul că trebuie introdusă și o cale de atac în justiție. Nu o să aibă niciun efect în ceea ce privește situația doamnei Kovesi, ci doar pe viitor obligă Parlamentul să modifice legea de organizare judecătorească, astfel încât, la revocarea procurorilor șefi, să se introducă și o cale de atac la instanță”, a spus, marți, avocatul Toni Neașcu, pentru DCNews.ro.
    Ca un efect secundar, această decizie ar putea folosi la decredibilizarea Curții Constituționale. „Probabil, acest efect secundar va fi exploatat la nivel politic”, a mai spus avocatul, adăugând: „Curtea Europeană nu a analizat decizia Curții Constituționale a României. Deci, practic, nu a fost un conflict între Curtea noastră și a lor.”
    Ca urmare, nu Decizia CCR a fost atacata de Kovesi la CEDO ci modul in care a fost demisa de presedintele romanilor ( nu a avut o cale de atac in instanta )!!!.

  2. Justitia a fost si este inca cancerul societatii romanesti.Daca-si facea treaba, sau daca ar face macar acum in ceasul al doisprezecelea Romania nu s-ar afla in mocirla in care se zbate azi , dar din pacate asta avem…In justitie au patruns f.multi nescoliti tip Goldis,s-au vindut politic,s-au murdarit pe toate fetele , numirile in functii se fac pe baza de interese etc.Atunci la ce sa ne asteptam?????

Lasă un răspuns

Connect with