Image 1
Image 2

Județele, biserica și armata

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Armata a ieșit pe străzi, cu taburi și militari cu arme atârnate de gât. Preoții au anunțat că nu se mai țin în biserici slujbele de Paști. Ce fac reprezentanții autorităților locale? Au fost instruiți cum să acționeze în lupta împotriva coronavirusului?

După cazul de la Suceava se poate constata că infectările în masă pornesc de la incidente care puteau fi evitate dacă se respectau cele mai elementare reguli.

Îmbolnăvirea medicilor ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Lumea medicală a fost șocată, dar responsabilitatea cade totuși pe umerii organelor abilitate să supravegheze respectarea regulilor stabilite prin ordonanțele militare.

Ședința de urgență organizată la Cotroceni în primul rând ar trebui să clarifice responsabilitățile fiecărei instituții, ale fiecărui șef de instituție. Până acum măsurile anunțate de guvern au vizat populația, regulile pe care trebuie să le respecte, sancțiunile care se aplică în cazul nerespectării restricțiilor. Nimic sau aproape nimic nu transpare în spațiul public despre responsabilitățile celor care sunt chemați să aplice măsurile guvernului.

Se presupune că toți reprezentanții autorităților publice naționale și locale își fa datoria cu prisosință. Se presupune că toți șefii de instituții sunt profesioniști, își duc la îndeplinire sarcinile, sunt capabili să găsească soluții la problemele care apar incidental în această perioadă dificilă.
Nefericita întâmplare de la Suceava arată că lucrurile nu sunt în ordine nici într-un județ condus de un politician cu mare experiență.

La Suceava președintele consiliului județean este o personalitate marcantă a PNL, un fost ministru. Provenit din PDL, Gheorghe Flutur trecea drept unul dintre cei mai titrați politicieni din România. Și iată că tocmai la el în județ s-au îmbolnăvit zeci de medici. El însuși a fost testat pozitiv cu Covid-19.

Dacă s-a putut întâmpla infectarea unui număr de peste o sută de cadre medicale în județul său, la ce ne putem aștepta din partea altor județe conduse de politicieni, de președinți de consilii județene mult mai onești?

Ne întrebăm dacă primarii, președinții de consilii județene, șefii de instituții au fost instruiți cum să lupte împotriva coronavirusului. Nu se mai poate recurge la aceleași metode ca în campaniile electorale. Responsabilitățile sunt de altă natură, acum este vorba despre viață și moarte, nu despre învingători și învinși, despre puterea politică.

În situația cu totul specială în care se află întreaga omenire, nu se pot face paralelisme. Lumea se schimbă din mers.

Ne putem face o imagine despre mutațiile la care asistăm fără să putem face nimic și după anunțul făcut de Biserica Ortodoxă că în acest an lumina învierii nu va mai fi adusă de la Ierusalim, iar de Paști nu se vor mai ține slujbe în biserici.

Preoții se adaptează stării de urgență, iar credincioșii ar trebui să le urmeze exemplul. Mai mult decât suspendarea slujbelor în noaptea învierii nu se poate imagina.

Un element nou este prezența armatei pe străzi. Ce caută taburile pe străzi? Cum pot stăvili răspândirea virusului soldații cu armele atârnate de gât? Pe preoți îi înțelegem, dar pe militari nu prea. Este clar un exercițiu de intimidare. Cine le-a ordonat militarilor să iasă pe străzi înarmați până în dinți? Pot trage în coronavirușii care au atacat întreaga planetă?