Istoria banilor romanesti

Scris de Mihai Ghenceanu, 07 octombrie 2012 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
primul bilet ipotecar, considerat prima bancnota romaneasca

primul bilet ipotecar, considerat prima bancnota romaneasca

Dacă am încerca să ne aducem aminte de cele mai vechi bancnote sau monede româneşti, memoria nu ne-ar duce mai departe 1989, dar istoria monedei noastre naţionale este mai veche de atât. Primul leu românesc a apăurt în 1868, scrie adevarul.ro.

Istoria banilor

 

Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (oraşul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată şi de alte emisiuni de monedă ale polisurilor greceşti din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celţilor, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns şi ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupaţia romană, dar au continuat să circule şi după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiţi de monede bizantine.

În formaţiunile statale româneşti, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede fiind Vladislav I în Ţara Românească, el bătând ducaţi munteni din argint, urmat de Petru Muşat în Moldova, acesta emiţând groşi de argint.

Spre deosebire de Ţara Românească şi Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groşi, oboli, dinari, creiţari, guldeni, taleri şi ducaţi, începând cu anul 1538.

Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turceşti, galbeni ungureşti şi austrieci, zloţi, carboave ruseşti, ţechini veneţieni, în total peste 100 de tipuri de monede. O emisie de monedă a costat până şi capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană şi dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.
Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanţul de argint (din germană Zwanziger: „denumirea monedei de 20 creiţari”).

Ca o recunoaştere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească „român”, sau „romanat” (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu era posibil, fiind condiţionat de cantitatea de metal din vistieria statului, dar şi de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

Primul leu

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, bătute în Anglia în 1867.
În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis şi monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuţe”), 1 leu şi 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis şi monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulaţie s-au bătut în 1883 şi 1890.

La 3 martie 1870, se înfiinţează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. Datorită lipsei de monedă naţională anterioare momentului 1870, toate taxele şi vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruşi vechi (20,60) şi suveranii englezi (25,22). Valuta intră astfel masiv în ţară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniştri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiţă roade ruble”, care a forţat un anumit curs de schimb şi o anumită circulaţie de monedă.

Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei şi 500 lei, de către Ministerul de Finanţe, pentru a obţine fondurile necesare susţinerii financiare a Războiului de Independenţă.

La 1 aprilie 1880, este înfiinţată Banca Naţională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal şi hârtie.

Printr-o lege din 1900, s-a autorizat şi emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominală de 5, 10 şi 20 bani, bătute la monetăria Bruxelles.
În 1906, s-au bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei şi 100 lei, aniversând cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

După Primul Război Mondial, leul românesc intră pe panta inflaţiei datorită distrugerii economiei româneşti în război şi a preschimbării banilor străini (coroane austro-ungare, ruble ruseşti) din teritoriile nou dobândite precum şi a banilor de ocupaţie emişi de armata germană. Inflaţia continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică şi în cea a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Intrarea Armatei Roşii pe teritoriul ţării, în 1944, aduce cu sine şi impunerea către populaţie a acceptării leului de ocupaţie rusesc. Obligarea României la plata a uriaşe despăgubiri de război duce inflaţia la rate astronomice în 1946 şi, mai ales, în 1947. În 1946 este emisă moneda de 100.000 lei, iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.

Al doilea leu

În 1947, se face denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Reevaluarea este realizată de regimul comunist fără vreo avertizare prealabilă şi fără posibilitatea de a schimba mai mult decât o suma fixă din moneda veche. Acest lucru a fost făcut pentru a nu permite persoanelor din clasa mijlocie şi cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după naţionalizare pentru a le folosi la rezistenţa împotriva colectivizării şi a instalării definitive a comunismului în România. La vremea introducerii paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1 dolar.
Sursa: WIKIPEDIA

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517