Image 1
Image 2

Iohannis somează CCR să amâne analiza la codurile penale până după 17 octombrie, când se întrunește Comisia de la Veneția

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.

“În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea  nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă înaintez alăturat, sesizarea de  neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii  nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Având în vedere tradiţia bunei colaborări dintre autorităţile publice din România şi organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice şi instituţionale în acord cu standardele şi bunele practici internaţionale în materie de democraţie, pre-eminenţă a dreptului şi protecţie a drepturilor omului, vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituţionalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată”, se arată în scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Comisia de la Veneţia ar urma să emită o opinie în jurul datei de 17 octombrie.

Legea statutului magistraților rămâne la forma adoptată

Senatul, în calitate de for decizional, a respins marţi, cu 75 de voturi “pentru” şi 20 de voturi “împotrivă” cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la legea 303/2004 privind statutul magistraţilor. Una dintre modificările făcute la finalul anului trecut la această lege de către Comisia specială pentru legile justiţiei a fost aceea că preşedintele poate refuza o singură dată numirea procurorilor de rang înalt. În forma iniţială a legii, nu era limitat numărul de refuzuri pe care preşedintele le putea formula.

Proiectul de lege va ajunge la promulgare în forma trimisă Parlamentului de către preşedinte.

Luni, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor condusă de către deputatul PSD Eugen Nicolicea a respins cererea de reexaminare, apoi aceasta a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor, iar marţi Comisia juridică a Senatului a respins, de asemenea, cererea de reexaminare.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Legii 303/204 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Preşedintele precizează că unele dintre modificări sunt prin ele însele, neclare şi contradictorii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with