Iohannis şi PNL vor să pună ţara pe picioare. PSD, o piatră de moară legată la gâtul României | Informaţia Zilei

Iohannis şi PNL vor să pună ţara pe picioare. PSD, o piatră de moară legată la gâtul României

Scris de I. Z., 02 noiembrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Aflaţi la Târgovişte, pentru o întâlnire cu simpatizanţii, Klaus Iohannis şi Ludovic Orban au luat la pas oraşul, intrând în contact cu cetăţenii. Doi politicieni normali, întâmpinaţi cu căldură, în oraşul pe care, la europarlamentare, PSD l-a transformat într-o cazemată, permiţând accesul doar pe bază de parolă.

”Vedem că abia acum începem să scăpăm de comunism şi vedem că de fapt ce ne-a ţinut în urmă, ce ne-a ţinut ca şi cum am fi avut o piatră de moară legată de gât, este PSD-ul”, a fost mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul desemnat Ludovic Orban au mers pe jos prin Târgovişte, în drumul spre Casa de Cultură din localitate, unde a avut loc întâlnirea şefului statului cu simpatizanţii săi din Dâmboviţa. Oamenii au dat mâna cu preşedintele României şi au făcut fotografii cu acesta.

Printre cei care au dorit să îl cunoască pe şeful statului s-a numărat Radu Lecoiu, un elev din Târgovişte care a câştigat medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori. Şeful statului şi campionul olimpic la juniori, acum în clasa a IX-a, au discutat în interiorul Casei de Cultură, înainte ca preşedintele să ajungă la reuniunea PNL. La cererea adolescentului, preşedintele Iohannis i-a acordat un autograf pe EU.RO, o carte a preşedintelui Iohannis dedicată Uniunii Europene. Elevul a făcut şi un selfie cu preşedintele României. De altfel, şeful statului a fost asaltat de simpatizanţi care au dorit să facă fotografii cu el.

Îndepărtatea PSD de la putere

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că PSD este principala cauză pentru care România nu s-a putut dezvolta mai mult şi mai bine în ultimii 30 de ani.

”Şi dacă ne uităm în urmă, în această perioadă de tranziţie, în aceşti 30 de ani, vedem că abia acum începem să scăpăm de comunism şi vedem că de fapt ce ne-a ţinut în urmă, ce ne-a ţinut ca şi cum am fi avut o piatră de moară legată de gât, este PSD. PSD este cauza principală pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, nu s-a dezvoltat mai bine”, a acuzat preşedintele Klaus Iohannis.

El a opinat că schimbarea trebuie să fie una profundă şi să ducă la sfârşitul perioadei de tranziţie.

”Nu putem, noi, românii, să rămânem ancoraţi într-o veşnică tranziţie. Trebuie să începem să păşim pe calea cea dreaptă. Or asta se poate numai dacă îndepărtăm PSD de la putere pentru o perioadă lungă de timp! Altfel, schimbarea nu se va produce. Amintiţi-vă că noi am mai crezut în anumite etape că am scăpat. Am crezut că am scăpat de tot de comunişti. Am crezut în unele etape, chiar am crezut, că am scăpat şi de PSD. Dar PSD mereu şi mereu s-a întors, cu alte feţe, cu alte nume, dar cu aceleaşi metehne”, a declarat Klaus Iohannis.

Guvernarea Iohannis-PNL

”Şi în acest timp trebuie să guverneze Partidul Naţional Liberal! Trebuie să guverneze Partidul Naţional Liberal, fiindcă este o forţă enormă. Am dovedit-o”, a fost mesajul preşedintelui Iohannis.
Şeful statului a explicat celor care îl întreabă de ce vorbeşte despre PSD că guvernările PSD sunt vinovate de lipsa autostrăzilor, a spitalelor, dar şi de faptul că pensionarii întreabă dacă li se vor tăia pensiile. Iohannis a arătat, în acest context, că seniorii trebuie să aibă o viaţă decentă şi că PNL va asigura veniturile pensionarilor.

”Îmi doresc, un guvern cu care putem să lucrăm împreună, un guvern cu care, după atâţia ani, dragii mei, în fine ne apucăm de treabă pentru români! Şi este foarte, foarte mult de lucru. Trebuie să reconstruim marile sisteme ale României. Trebuie să refacem justiţia şi să reluăm lupta anticorupţie. Trebuie să transformăm economia României într-o economie sustenabilă. Trebuie să facem şcolile sigure pentru elevi şi pentru profesori. Trebuie să construim acele spitale pe care le-am promis. Trebuie să garantăm pensionarilor pensiile. Trebuie să dezvoltăm infrastructura”,a declarat şeful statului.

Material comandat de Partidul National Liberal, Cod  AEP mandatar financiar 31190005

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Goldis Admitere

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517