Asculta acest articolKlaus Iohannis a început să vorbească după ce s-a aşezat la Masa Tăcerii, iar Dacian Cioloş şi-a pierdut cuminţenia după ce a mângâiat pe cap Cuminţenia pământului.
După ce românii au crezut că au în Klaus Iohannis cel mai tăcut preşedinte din istorie, iată că în ultimele zile şeful statului nostru a început să vorbească. A rupt legământul tăcerii după ce s-a aşezat pe unul din scăunelele din jurul mesei căreia Brâncuşi a gândit-o ca fiind una a Tăcerii.
Masa, rotundă, este posibil să fie una a tăcerii, însă scaunul din piatră, stilizat după modelul Savonarola, este unul al meditaţiei. Acestui scaun i se spune Savonarola pentru că unul asemănător, în formă de X sau de foarfecă, ar fi rămas după ce călugărul renacentist Savonarola, ar fi aruncat tot mobilierul în foc, ca să le arate păcătoşilor cât de iluzorii sunt bunurile lumeşti. A rămas numai un scaun, pe care călugărul s-a aşezat şi a meditat. Unii mai numesc acest tip de scaun şi după numele autorului Infernului. Scaun Savonarola, Dante, Brâncuşi, X sau în foarfecă, nu mai contează din moment ce l-a determinat pe preşedintele nostru să rupă legământul tăcerii.
Ce vorbeşte, contează mai puţin. Minunea s-a înfăptuit.
Întâmplarea face că şi destinul premierului este legat tot de numele lui Brâncuşi. Dacian Cioloş şi-a legat definitiv numele de Cuminţenia pământului. Aici lucrurile stau taman pe dos. Constantin Brâncuşi, inspirându-se după statueta primitivă Gânditorul de la Hamangia, şi-a botezat pietroiul pe care l-a cioplit în tinereţe Cuminţenia pământului.
Contrar numelui, în momentul în care a decis să achiziţioneze lucrarea de artă prin subscripţie publică, Dacian Cioloş, şi-a pierdut cuminţenia. În primul rând el a dovedit că nu ştie ce înseamnă o operă de artă, iar în al doilea rând a demonstrat că nu cunoaşte poporul, ca masă neomogenă, ca o adunătură de indivizi diverşi, contradictorii.
Când era pe cale de a se impune prin onestitate şi modestie, a dat cu bâta în baltă, i-a tras o palmă peste fund Cuminţeniei pământului. A intrat într-un domeniu pe care credea că îl cunoaşte< piaţa de artă. A dorit să facă jumătate din populaţia României în dileri de artă.
Mica statuetă s-a dovedit că are puteri magice asupra celor care-i tulbură liniştea. Cunoscut ca om de cuvânt, Dacian Cioloş a început să facă năzbâtii, ca un miel scăpat afară din strungă în prima zi de primăvară. A promis că nu intră în niciun partid. Se ţine de cuvânt, nu intră, dar a intrat partidul peste el. Iar el nu ripostează. Îi place. Atingerea cu puterea îi dă fiori. Prin urmare, fără să stea prea mult pe gânduri, uitând faptul că Brâncuşi s-a inspirat din Gânditorul de la Hamangia, s-a lansat în campania electorală. Am spune că a intrat în normalitate.
Anormal a fost să promită la începutul mandatului că nu va intra în niciun partid şi nu-şi va face niciun partid. Acum, pentru că părea un miel blând, îşi alimentează orgoliul politic de la două partide. PNL şi USR şi-l revendică. Amândouă partidele, unul vechi, altul nou înfiinţat, vin să contrazică promisiunea de acum un an, de după incendiul de la Colectiv.
Dar erau alte vremuri. Klaus Iohannis nu se aşezase pe scaunul de la Masa Tăcerii, iar Dacian Cioloş nu mângâiase capul bolovănos al Cuminţeniei pământului.
