Image 1
Image 2

Preşedinţii Iohannis şi Timofti la catafalcul Reginei Ana

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Klaus Iohannis a depus, miercuri, o coroană de flori la Castelul Peleş din Sinaia, unde aduce un ultim omagiu Reginei Ana, transmite corespondentul Mediafax.

UPDATE – Cortegiul cu sicriul Reginei Ana a României a plecat de la Castelul Peleș spre București, unde va fi depus la Sala Tronului din Palatul Regal. La sosirea la palat va avea loc un scurt ceremonial militar și religios, în prezența Principesei Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale.

UPDATE – Patriarhul Daniel a ajuns lacatafalcul Reginei Ana de la Castelul Peleş. Număroase personalităţi au fost, deja, să prezinte omagii.

UPDATE: Familia Regală britanică nu va participa la funeraliile Reginei Ana, însă va fi reprezentată însărcinatul cu afaceri al Ambasadei britanice şi de contele Tibor Kalnoky.

UPDATE: Premierul Dacian Cioloş a aprins o candelă la Castelul Peleş, în numele Guvernului României, ca un omagiu adus Reginei Ana.

El a fost însoţit de vicepremierii Sebastian Dîncu şi Costin Borc, dar li de ministrul de Externe Lazăr Comănescu şi ministrul Culturii, Corina Şuteu.

Regimentul de gardă a ţinut coroanele de flori din partea Guvernului.

 

UPDATE – Preşedintele Senatului, Călin Popescu -Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, au ajuns miercuri după amiază la Castelul Peleş din Sinaia pentru a prezenta un ultim omagiu faţă de Regina Ana şi pentru a transmite condoleanţe familiei regale.

Tăriceanu a venit alături de soţia sa, toţi intrând în holul de onoare al castelului unde se află depus sicriul cu trupul neînsufleţit al reginei.

UPDATE – Preşedintele Republicii Moldova a ajuns miercuri la Castelul Peleş, unde i-a adus un omagiu Reginei Ana.

Nicolae Timofti a depus o coroană de flori şi a aprins o lumânare.
Pe 13 august, şi Republica Moldova a decretat doliu naţional, la fel cum este şi în România.

 

UPDATE: Reprezentanţi ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, printre care ambasadorii Germaniei, Italiei şi Cehiei, au depus în prima parte a zilei de miercuri omagiile la catafalcul Reginei Ana, la Castelul Peleş din Sinaia.

Au depus coroane de flori reprezentanţii ambasadelor Franţei, Iordaniei, Marocului, Italiei, Germaniei, Marii Britanii, Israelului, Canadei, Austriei, Japoniei, Statelor Unite ale Americii, Elveţiei, Spaniei, Rusiei, Nigeriei, Cehiei şi Vaticanului.

De asemenea, ministrul de externe Lazăr Comănescu a trimis o coroană de flori, precum şi reprezentanţii corpului diplomatic din Ministerul Afacerilor Externe. Acelaşi gest l-au făcut şi grupurile parlamentare PNL şi PSD de la Senat, precum şi preşedintele acestui for, Călin Popescu-Tăriceanu.

UPDATE: Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a venit, miercuri după-amiază, la Castelul Peleş din Sinaia pentru a depune o coroană şi pentru a-şi prezenta omagiile la catafalcul Reginei Ana.

Printre cei care şi-au mai exprimat condoleanţele s-au aflat şi senatorii PSD Ecaterina Andronescu şi Mihnea Costoiu, dar şi preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Radu Preda şi Dinu Zamfirescu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al aceleiaşi instituţii.

Klaus Iohannis a ajuns la Castelul Peleş în jurul orei 10.00. În ciuda faptului că reprezentanţii Casei Regale au publicat un program potrivit căruia şeful statului ar fi trebuit să se prezinte la castelul Peleş după ora 14, acesta a ales să sosească cu 4 ore mai devreme, la ora 10, când erau programaţi oficialii diplomatici. Şeful statului a părăsit domeniul regal după aproximativ 15 minute.

Preşedintele a depus o coroană de flori pe platoul din faţa Castelului Peleş şi a aprins o lumânare, iar apoi, întâmpinat de Principesa Moştenitoare Margareta şi de Principele Radu, a intrat în castel.

 

“Compasiunea şi regretul meu profund pentru dispariţia majestăţii sale Regina Ana a României. Simplitatea şi căldura umană a Reginei Ana, precum şi exemplul personal de comportament şi loialitate o aşază între simbolurile României contemporane. În aceste momente de adâncă tristeţe, transmit condoleanţele mele întregii familii regale. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, este mesajul pe care preşedintele Klaus Iohannis l-a scris în cartea de condoleanţe deschisă la Castelul Peleş.

 

Premierul Dacian Cioloş este aşteptat la Castelul Peleş să îşi prezinte mesajul de condoleanţe tot miercuri la ora 15.00.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus, marţi după-amiază, în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia şi va rămâne aici până miercuri, la ora 18.30, când va fi transportat la Sala Tronului din Palatul Regal din Capitală. Toate evenimentele de la Peleş au caracter privat, publicul şi presa neavând acces în Holul de Onoare pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with