Image 1
Image 2

Iohannis, enervat de poziția Ungariei privind Transilvania

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Președintele Klaus Iohannis s-a arătat deranjat de poziția Ungariei privind Tratatul de la Trianon și a precizat că el este din Transilvania și că „noi am decis prin vot popular să aderăm la România, nu am furat nimic de la nimeni, a fost dreptul nostru de autodeterminare”.

“Este puțin ca într-o familie, unde, la întâlnirea de familie, cei mai mulți au un văr de-al doilea, de-al treilea, care din cinci în cinci minute calcă în străchini, dar oricum nu-l dăm afară, că e rudă. Încercăm să-i mai dăm lecții, să-l integrăm, să-l liniștim, asta este rețeta cred. Eu nu susțin idea de eliminare, de înlăturare din organizație, pedepsele de așa natură nu aduc rezultatele scontate de mulți. Eu cred că trebuie să le spunem foarte clar acestor oameni în față care sunt așteptările și să continuăm procesul”, a răspuns Klaus Iohannis. În acelaşi timp, a făcut referire la contextul istoric legat de Trianon.

„Și pe mine mă enervează ba chiar mai mult decât pe dumneavoastră afirmațiile lor despre Trianon. Eu sunt președintele statului. Eu sunt din Transilvania, noi am decis prin vot popular, adică noi ca popor am zis ca vrem să aderăm la România, nu am furat nimic de la nimeni, a fost autodeterminarea, dreptul nostru de autodeterminare. Transilvania așa a devenit parte a României. Atunci Transcarpatia a devenit parte a Ucrainei și așa mai departe. Dar toate acestea nu trebuie, nu se dorește, nu vrea nimeni să le facă retroactive”, a explicat Iohannis.

9 comentarii

  1. Presedintele Klaus Werner Johanis cunoaste mai bine istoria Transilvaniei decat azerbaidsanul corupt O. V. Sper ca in viitor sa fie declarat Persoana non Grata in Ardeal , la serbarile din Tusnad ,antieuropeanul practica o politica agresiva si de destabilizare. Presedintele Romaniei este apreciat si respectat pe tot globul, colectivistul Orban nu poate ajunge acast nivel nici in vis.

  2. Pe noi romanasi adevarati ,bastinasii adevarati pe aceste meleaguri ne doare in cot despre afirmatiile ungurilor, si cel mai bine esre sa nu- i bagam in seama pentru capentru noi sunt un 0 barat. Uniunea Europeana a inceput sa-i marginalizeze ,iar ei se intorc cu fata catre Rusia comunista si dictatoriala.!!!!!!!!!!!!

  3. De ce daca spune ceva Orban Viktor este democratic si european iar daca Werner Iohannis spune ceva este “mincinos, si foarte periculos”? Eu incerc sa fiu politicos, dar vedeti ce inseamna sa fii politicos cu udemeristii? Urgent ti se urca in cap! Nu mai bine le dai peste bot la orice ocazie? Deocamdata in Europa exista o mare diferenta de perceptie intre Orban Viktor si Klaus Iohannis in favoarea lui Iohannis. Asa ca mai usor, fiti realisti ca lumea stie deja toata istoria, nu incercati s-o rescrieti voi.

  4. Care natiune l-ar suporta pe unul ca Werner cel mincinos si fraudator ca presedinte ?, Evident, doar natiunea romana !….. Credeti ca in Germania ( unde au plecat si s-au stabilit parintii lui ) sau in Austria , Werner ar fi obtinut 6 case ?. Romania i-a oferit lui Werner tot la ceea ce visa mai putin puscaria pe care o merita din plin !. Mai bine l-ar interesa pozitia Ungariei privind cetatenii unguri si la pretul energiei si gazelor pe care sa-l implementeze in romanica pt. ca romanasii lui ( pe care-i dispretuieste… ) sa nu inghete iarna de frig !. Adevarul istoric nu se poate nega sau negocia !!!. ( Ungurii au fost singurii care s-au oferit sa-i primeasca pe bolnavii arsi de la Spitalul din Constanta !- sursa DIGI. Pe cand in romanica ard bolnavii pe paturile din spitale, pe presedintele vostru il “arde ” Rhatul de la Trianon !!!. Nu mai poate de Trianon bietul de el !.)

  5. Sub coducerea regimului dictatorial Orban (deci nu poporul Maghiar) escalatiile nationaliste ,provocative , soviniste si antieuropene din Ungaria sunt la ordinea zilei. Dictatorul pune semnul intrebarii si neaga democratia din Olanda, Danemarca si tarile din Scandinavia, noi stim ca in aceste state libertatea este apreciata si respectata. Tratatul de la Trianon este dureros pentru mai multe poppoare, si sa nu uitam in acest timp Ungaria apartinea imperiului Habsburg.

Lasă un răspuns