Ioan C. Sălăjan îşi imprimă visele şi impresiile artistice în aluminiu

Asculta acest articol

Acum vreo doi ani şi jumătate, plimbându-ne printr-un salon trimestrial al Asociaţiei Artiştilor Plastici (“Casa Creaţiei Sătmărene”, încă, pe atunci), când cronicarului i-a căzut privirea pe nişte lucrări în aluminiu care spărgeau aproape violent monotonia picturilor, nu mică i-a fost mirarea. Şi bucuria de a descoperi ceva nou, rar şi interesant.

Autorul acestor lucrări, Ioan Cătălin Sălăjan, s-a dovedit un interlocutor foarte plăcut de la primele discuţii. Bonom, cu un simţ al umorului cu totul aparte, în mod vizibil pasionat de artă în mod general şi nu doar de domeniul său oarecum de nişă, metaloplastia. L-am întâlnit în aceşti ani la aproape toate expoziţiile deschise în Satu Mare, nu doar la cele ale grupării din care face parte. I-am urmărit cu plăcută surprindere evoluţia stilului şi tehnicii. Vestea că va deschide o expoziţie personală de mare amploare, la împlinirea celor 60 de ani de viaţă, a fost prilej să stabilim o întâlnire de mult dorită şi promisă, ca să vi-l prezentăm mai pe larg în aceste pagini.

Telespectatorii postului Informaţia TV l-au putut cunoaşte pe Cătălin într-un interviu realizat de colega noastră Viorica Shibata (îl găsiţi şi pe Internet, la adresa informatiatv.ro, secţiunea Cultură). Atunci pereţii livingului de la etaj erau tapetaţi cu lucrările artistului. Acum, 70 dintre ele se odihnesc în holul Primăriei, iar în living tronează un totem african. Dar era vreme plăcută, aşa că dialogul l-am purtat în curtea locuinţei sale.

O pasiune de tinereţe fără bătrâneţe

Cătălin s-a născut la Bucureşti, dar familia s-a mutat destul de repede în nordul ţării, locul de origine al tatălui. Pasiunea pentru artă s-a făcut vădită în liceu, când şi-a descoperit un mare prieten şi maestru în persoana pictorului şi profesorului sătmărean Andrei Szanto, care activează la Baia Mare, purtând stindardul celebrei şcoli de pictură maramureşene. Sub îndrumarea lui Szanto tânărul Sălăjan a deprins tainele desenului, iar de la maestrul Bogosi a învăţat lucrul cu ceramica. A avut o revelaţie la 14 ani, când a vizionat, tot în Baia Mare, expoziţia artistului metaloplastician Ştefan Kosma şi a descoperit farmecul modelării metalului. După absolvirea liceului, a încercat admiterea la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Capitală, cea mai faimoasă şcoală de profil a ţării, la secţia “ceramică, sticlă, metal”. S-a lămurit repede cum stă treaba, când fiul unui mare demnitar comunist a ocupat, apriori, un loc din cele foarte puţine puse la concurs.

Vreo 4 decenii n-a mai lucrat artistic. S-a făcut economist, rămânând un pasionat al artei. Din tinereţe i-a rămas doar o lucrare, aflată la loc de cinste în sufragerie, alături de un frumos peisaj sătmărean semnat Szanto. Abia prin vara lui 2011, la îndemnul insistent al unei prietene din Australia (e bun şi Internetul la ceva!), s-a reapucat de modelarea aluminiului şi a constatat că şi-a păstrat dexteritatea. A ajuns în AAP şi a fost primit cu multă deschidere, expoziţia vernisată la Primăria Satu Mare fiind a doua sa personală.

Desene iscusite în metal

De regulă metaloplastia e asociată, încă din timpuri străvechi, cu arta religioasă. Ceea ce propune Ioan C. Sălăjan se apropie însă mai mult de grafică. De altfel, el a câştigat un premiu naţional de desen în anii liceului. Îşi desenează şi acum subiectele înainte de a le imprima şi reliefa, cu ajutorul unor instrumente simple, în folia de aluminiu pe care apoi o înrămează. Atelierul său lasă o impresie austeră, dar rezultatele sunt adesea spectaculoase. Câteva le puteţi vedea în montajul ce însoţeşte acest text. Artistul face portrete ale unor personaje celebre (de la Regele Mihai la Radu Beligan şi CRBL), îşi imortalizează prietenii, abordează compoziţii metaforice (seria “Relax” are lucrări care merită analizate atent), sursele de inspiraţie sunt dintre cele mai diverse, de la fotografii de presă la scene aflate la limita caricaturii. Spre deosebire de alţi artişti ai genului, preferâ să nu se folosească de suflarea cu alte metale sau de pictarea tabloului, considerând că mesajul e transmis suficient de partea grafică şi patina imprimată în metalul de bază, în cazul de faţă aluminiul.

Cătălin lucrează constant, de la miniaturi la cadre de mari dimensiuni, şi îşi cunoaşte valoarea, prin urmare ţine la preţ şi nu-i place să “doneze” lucrări doar pentru a întreţine relaţii sociale. Munca sa e migăloasă şi foarte sensibilă la erori, iar materialele nu-s ieftine. Artistul are o atitudine senină şi se înconjoară de frumuseţe. Grădina sa e impecabil îngrijită, colecţia de ceramică de pe terasă e amenajată cu mult bun gust, iar printre toate se plimbă Iuri, câinele familiei, un husky de 13 ani care a crescut acolo din fragedă pruncie şi care pare să fie sufletul casei. Armonie simplă, asta transmite locul. Asigurată şi de prezenţa discretă a doamnei cu nume emblematic: Aura.

Artişti… şi atât

Observator atent, avizat şi adesea amuzat, al scenei artistice locale, Sălăjan consideră că în acest domeniu orgoliile nu îşi au locul de nicio parte. “Eu am spus mereu că sunt artist amator, nu e nicio problemă să spui asta. Orice afirmaţie a valorii personale se cere dovedită prin lucrări, prin activitate. Până la urmă, suntem cu toţii artişti.. şi atât”, spune el, în timp ce Iuri ridică atent capul din locşorul lui vegheat de vase frumos decorate.

Având în vedere evoluţia sa în cei aproape 3 ani de când a revenit în lumea expoziţiilor, credem că Ioan C. Sălăjan mai are multe şi interesante lucruri de arătat. Spiritul liber şi umorul îi vor rămâne bune călăuze.