Image 1
Image 2

Investițiile în educație în România, cele mai mici din Uniunea Europeană

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Investițiile publice și private în educație sunt incluse de Raportul “Semestrul European 2019” în recomandările pentru România care “ar îmbunătăți productivitatea și creșterea pe termen lung”. Comisia Europeană remarcă faptul că “accesul la o educație de calitate este foarte inegal, iar dobândirea competențelor de bază și digitale este limitată”.

Bugetul alocat inițial ministerului Educației a crescut în 2019 cu 2,1 miliarde euro față de execuția bugetară din 2018, reprezentând o majorare de 47%. Asta înseamnă, raportat la Produsul Intern Brut (estimat la 220 miliarde euro de Comisia Națională de Prognoză), că suma alocată inițial pentru Educație a fost de 3,02% din PIB, ajungând după prima rectificare bugetară la 2,9% din PIB. Asta desi Legea educației, nr 1/2011, prevede ca finanțarea anuală pentru acest domeniu să fie de 6% din PIB.
Însă Ordonanța 114 din decembrie 2018 suspendă aplicarea acestei prevederi pentru perioada 2019-2021.

La nivelul Europei România a avut în 2017 (cele mai recente date disponibile) cea mai mică cheltuială guvernamentală cu educația din Uniune, 2,8% din PIB, potrivit Eurostat. Media în UE este de 4,7%.
Cel mai mare procent al cheltuielilor guvernamentale pentru Educație a fost în Suedia și Danemarca, 6,8%, respectiv 6,5%. România face parte dintr-un grup de 6 state cu cheltuieli de sub 4% din PIB, format din Grecia, Italia, Slovacia, Bulgaria și Irlanda, fiind ultima din acest grup și din Uniunea Europeană. Anul 2017 este cel mai recent pentru care există date în statistica Eurostat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with