Asculta acest articolDeclarată Ziua Culturii Naționale în urmă cu zece ani, sărbătorită pentru prima oară în anul 2011, nu a intrat încă în conștiința publicului ca o mare sărbătoare.
15 ianuarie este ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, dar Ziua Culturii Naționale a fost gândită ca o celebrare a culturii în ansamblul ei, de la literatură la arte plastice, de la teatru la muzică.
Împotriva indiferenței nu poți protesta. Poți fi cel mult mâhnit.
Pentru asociațiile culturale, pentru artiștii independenți, pentru scriitori, artiști plastici, actori, pandemia a fost mai greu de suportat decât, să zicem, pentru politicieni. S-au diminuat întâlnirile cu cititorii, au fost suspendate obișnuitele simpozioane, festivaluri, spectacolele s-au desfășurat în cel mai bun caz cu sălile pe jumătate goale. Cel mai greu au dus-o cei care trăiesc din arta spectacolului, fie că este vorba despre maneliști, fie că este vorba despre artiști profesioniști.
Cu toate acestea cadoul pe care îl fac guvernanții de Ziua Culturii Naționale este impozitarea drepturilor de autor. Multinaționalelor nu li s-a putut aplica un procent de 1% pentru solidaritate socială pentru că se supărau și plecau în altă țară, precum păsările migratoare când vine toamna.
PNL s-a opus vehement împotriva fondului de solidaritate. Ca partid de dreapta este de înțeles să apere marii investitori, dar oare artiștii nu sunt, în felul lor, niște investitori strategici? Pe termen lung, chiar mai strategici decât multinaționalele care vin și pleacă. Pleacă unele, vin altele.
Una dintre valorile susținute de partidele de dreapta, mai conservatoare decât cele de acum, este chiar cultura, tradiția, istoria națională. Asta nu înseamnă că partidele de stânga sunt total indiferente la fenomenul cultural. Partidele de stânga pun în centrul preocupărilor categoriile sociale care au nevoie de ajutor, persoane în vârstă, copii, oamenii cu venituri mici. Acum, de pildă, PSD ar trebui să se preocupe de creșterile uriașe la utilități, iar PNL de suținerea economiei. O și fac, dar în felul lor. Un lider PSD, Mihai Fifor, spune că liberalizarea energiei a fost o țeapă pentru milioane de români și pentru firme, iar președintele PNL Florin Câțu spune că nu va permite oprirea economiei. Așa că problemele sunt rezolvate. Din gură. Realitatea este alta. Nici PSD nu este capabil, ca partid de stânga aflat la guvernare, să rezolve problema scumpirilor, a protecției sociale, nici PNL nu are cum se opune opririi economiei, pentru că în bună parte este deja oprită. Sau micile firme care și-au închis porțile nu fac parte din economie? Contează doar firmele mari? Sigur că firmele mari sunt motoarele unei economii, dar cele mici au un impact mare nu doar în viața de zi cu zi, ci chiar la rotunjirea bugetelor locale și a PIB-ului.
Lucrurile în țară au început să meargă atât de prost încât și la sărbători se vorbește tot de problemele sociale. Ne apropiem de Ziua Culturii Naționale și tot problemele politice și sociale frământă pe toată lumea, nu cele culturale.
La urma-urmei la ce-i bună cultura? În primul rând nu se face cuvenita legătură dintre școală și cultură. Ministerul Educației, educația școlară, are ca suport cultura. Elevii, desigur îndrumați de cadrele didactice, sărbătoresc din instinct nu doar Ziua Culturii Naționale, ci toate sărbătorile importante care sunt singurele repere ale istoriei naționale.
Indiferența din această perioadă față de cultură, față de educație în general, se va resimți mai târziu. Dar nu atât chiar atât de târziu. Efectele încep deja să se vadă în tot și în toate, în slaba calitate a actului politic, în lipsa de civilizație în toate celulele societății, pe rețelele de socializare, ba până și în numărul mare de accidente rutiere care au obligă ministerul de interne să introducă camere de luat vederi pe drumurile principale. Cheltuieli care ar fi fost mult mai benefice pentru susținerea culturii. De ce cultura? Pentru că alt bun mai de preț nu are o națiune.
