Asculta acest articolNu poți vorbi despre separația puterilor în stat, mult mai apăsat despre independența Justiției, fără să admiți că ele se condiționează reciproc. Așa cum clamăm că trebuie să fie respectată independența Justiției trebuie să-i recunoaștem și politicului o oarecare libertate de mișcare.
Din motive strict electorale, în ultima vreme raportarea la una dintre puteri, cea judecătorească, este tema predilectă. Interferența separațiilor în stat lasă în urmă scântei când ar trebui măcar să lase senzația de armonie. Responsabilitățile, ca să nu ne grăbim să spunem vinovățiile, se împart. Sunt politicieni pe care-i iau gura pe dinaninte la fel cum se află destui magistrați care îi provoacă. Avem un președinte echidistant politic, după Constituție, care împarte partidele în bune și rele, care dă note politicienilor după culoarea politică a partidelor. Mai avem parte și de guverne care conduc prin ordonanțe de urgență, limitănd rolul parlamentului. Puterea legislativă este o simplă mașină de vot butonată de Executiv. Cam așa arată la vârf statul de drept< cu un președinte care nu este echidistant,, cu un Parlament condus de Executiv, cu un guvern care pune sub presiune Justiția. Să mai adăugăm și o Justiție acuzată că face jocuri politice. Desigur, nu toți politicienii afectează prin declarațiile lor bunul mers al Justiției, precum nici toți magistrații nu sunt uși de biserică.
Din păcate, instituțiile, ca sisteme, funcționează la nivel de avarie. Parlamentul adoptă legi neconstituționale și este sub papucul guvernului. Președintele, mai precis instituția prezidențială, face politică. Puterea Judecătorească are și ea o mare problemă< încrederea cetățenilor este la un nivel foarte, foarte scăzut. De multe ori cei trimiși în judecată întrebați dacă au încredere în Justiție răspund, de teamă, că au încredere în speranța că vor trezi compasiunea judecătorilor.
De ce nu funcționează la perfecție separația puterilor în stat? Răspunsul este simplu. Pentru că fiecare în parte nu funcționează normal. Politicienii au imunitate, odată ajunși parlamentari saltă deasupra legilor. Președintele are imunitate. Magistrații au simpatii și antipatii. Acesta este șubredul fundament al statului de drept pe care îl invocă politicienii și îl folosesc în disputele lor.
Pe bună dreptate se cere insistent respectarea independenței Justiției. Dar “politicul” nu ar putea invoca amestecul în activitatea lui? Când un om politic este obiectul unei plângeri penale, în timpul cercetărilor procurorii “scapă” câte ceva și omul devine ținta celei de a patra puteri, presa. Unui politician nimeni nu-i acordă acordă prezumția de nevinovăție. ~n schimb i se im pută că se ascunde în spatele imunității. Cine îndrăznește să apere un om politic aflat la ananghie riscă să fie considerat cumpărat. Acest lucru este valabil mai cu seamă pentru instituțiile mass media.
Apropierea alegerilor imflamează spiritele. Regulile sunt încălcate, principiile sunt aruncate la gunoi. Adevărul nu mai interesează pe nimeni. Mai mult decât oricând, politicienii au nevoie de libertate de mișcare. Tentația de a depăși limitele bunei cuviințe este mare. Dar esențial este să se înțeleagă că în campanie electorală se află doar politicienii, nu funcționarii publici, nu magistrații. Nu ar trebui să se avânte în campania electorală nici președintele țării. Lucrurile se prezintă, din păcate, cu totul altfel.
