Întâmpinarea Domnului (sărbătoare)

Asculta acest articol

Prima mărturie despre sărbătoarea de astăzi ne-a rămas din secolul al IV-lea, de la biserica din Ierusalim. Până la reforma recentă a calendarului era numită sărbătoarea Curăţirii Maicii Domnului, “Purificatio”, în amintirea acelui moment din viaţa Sfintei Familii pe care Sfântul Luca ni-l istoriseşte în capitolul 2 al Evangheliei sale.

La patruzeci de zile după naşterea Iui Isus, Maria, mama lui, supunându-se prescrierilor Legii lui Moise, a venit la Templul din Ierusalim pentru a-i oferi lui Dumnezeu pe fiul ei întâi născut şi a împlini ritualul purificării. Reforma liturgică din 1960 a redat sărbătorii titlul de “Prezentarea în Templu a Domnului”, titlu pe care îl avea la început, amintind oferirea lui Isus Tatălui Ceresc, oferire ce prevestea şi începea actul jertfei supreme de pe Cruce.

Împlinirea unei prescrieri care nici pentru Isus, nici pentru Maria nu putea fi obligatorie constituie o grăitoare lecţie de umilinţă, şi amintirea ei încoronează comemorarea anuală a Misterului Naşterii Domnului. În Betleem, Fiul lui Dumnezeu şi Mama lui Preacurată au luat asupra lor sărăcia extremă a celor ce locuiesc în barăci improvizate la margini de oraşe şi existenţa crudă şi nesigură a celor plecaţi departe din căminul lor. Intrând în Templu, Isus oferă lui Dumnezeu toată suferinţa pe care oameni stăpâniţi de orgoliu şi lăcomie o produc semenilor lor, şi imploră dreptatea şi iubirea dătătoare de pace.

Intrând în Templu, Maria şi Isus întâlnesc pe bătrânul Simeon şi proorociţa Ana; aceştia, luminaţi de Dumnezeu, pun într-o mai mare lumină caracterul de sacrificiu al Prezentării lui Isus. Profeţia lui Simeon îi dezvăluie limpede suferinţa ce-i este rânduită. “O sabie îţi va străpunge inima”. Maria este părtaşă la sacrificiul Fiului lui Dumnezeu, ca urmare a faptului că în calitate de mamă este strâns unită cu persoana lui Isus.

Biserica din Roma a început să ţină această sărbătoare la jumătatea secolului al VII-lea; Papa Sergiu I (687-701) a rânduit o procesiune penitenţială care pornea de la biserica Sf. Adrian din For şi se încheia la bazilica Santa Maria Maggiore; este cea mai veche procesiune penitenţială cunoscută.

Ceremonia binecuvântării lumânărilor, menţionată în cărţi chiar din secolul al X-lea, se referă la cuvintele bătrânului Simeon: “Ochii mei au văzut mântuirea pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină pentru luminarea neamurilor”.

Părerea exprimată de Beda Venerabilul că această procesiune ar înlocui procesiunile de la festivităţile romane “Lupercalia” (serbări în cinstea zeului Pan – inventatorul naiului) nu este confirmată de istorie. Lumânarea sfinţită este simbolul lui Cristos care jertfindu-se pe sine însuşi ne dăruieşte lumina şi căldura sufletului; în acelaşi timp ne aminteşte porunca lui Cristos: “Să fie sufletele voastre ca o lumină înaintea oamenilor”.

(Vieţile Sfinţilor)