Image 1
Image 2

Întâlnire Cioloş, Orban, Barna – pe tema protestelor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fostul premier Dacian Cioloş, preşedintele PNL, Ludovic Orban, cel al USR, Dan Barna, împreună cu reprezentanţii mai multor ONG-uri şi asociaţii civice s-au întâlnit, duminică după-amiază, pentru a discuta pe tema protestelor, au declarat, pentru Agerpres, surse oficiale.

UPDATE: Fostul premier Dacian Cioloş a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că actuala coaliţie de guvernare nu are legitimitatea să distrugă justiţia şi credibilitatea României în exterior.

 

“Nu cred că această coaliţie de la putere a fost votată şi are legitimitatea ca să distrugă justiţia, ca să distrugă credibilitatea României în exterior (…) Cum să ai bunăstare într-un stat corupt?”, a declarat Dacian Cioloş, preşedintele Platformei România 100, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi cel al USR, Dan Barna.

La rândul său, liderul PNL, Ludovic Orban, a cerut oamenilor să iasă în stradă şi să protesteze paşnic, pentru a arăta actualei puteri că trebuie să ţină cont de ”ceea ce vrea majoritatea zdrobitoare din societate”, notează stiripesurse.

UPDATE: Mai multe ONG-uri, printre care Platforma România 100 și Inițiativa România, au susținut duminică, 10 decembrie, de la ora 16.40, o conferință de presă alături de lideri ai PNL și USR. Participă și Dacian Cioloș, dar și fostul ministru al Justiției Raluca Prună.

Conferința a fost deschisă de Mihai Polițeanu, din partea „Inițiativa România”, fost consilier al Monicăi Macovei, omul care a denunțat la DNA adoptarea OUG 13. Acesta formulat trei solicitări imperative ale ONG-urilor și ale opozoției:

„1. Cerem respingerea in bloc a legilor justiției, respingerea legii de modificare a legii ANI și abadonarea oricăror inițiative de masacrare a legislației penale.
2. Demisia imediată a președinților celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
3. Cerem românilor să iasă în stradă și să protesteze pașnic pentru bunăstare și pentru domnia legii.”

Întâlnirea a avut loc de la ora 16,30.

Duminică seară sunt anunţate proteste în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară faţă de modificările legile justiţiei.

Pe de altă parte, fostul premier Dacian Cioloş a anunţat, în cadrul unei întâlniri a comunităţii Platforma România 100, că din această structură se va desprinde un partid ce urmează a fi prezentat în lunile următoare şi care nu va acţiona împotriva celor cu “acelaşi ADN”, fiind deschis colaborării cu cei cu care împărtăşeşte valori comune.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with