Obiceiul colindatului la sătmăreni, între tradiţie şi actualitate

Asculta acest articol

Crăciunul este praznicul familiei, al bucuriei şi al păcii. An de an îl aşteptăm cu o emoţie sfântă, pregătindu-ne atât trupeşte, cât şi sufleteşte, prin post, rugăciune şi fapte bune, pentru primirea Pruncului Iisus, Care Se naşte în peştera de la periferia Betleemului. Ne străduim să devenim mai buni, să ne împodobim sufletele cu cele mai alese virtuţi, eliberându-ne de patimi şi păcate, de ură, invidie şi egoism. Totodată, se cuvine să ne aducem aminte de tradiţionalele, frumoasele şi înălţătoarele noastre colinde, care au însoţit existenţa zbuciumată a poporului nostru de-a lungul veacurilor şi care ne inundă întreaga fiinţă de bucurie şi de linişte.

Obiceiul colindatului la sătmăreni, între tradiţie şi actualitate

În Sătmar, ca şi în celelalte zone folclorice din ţară, de îndată ce se lasă iarna şi începe Postul Crăciunului, copiii îşi caută colegi pentru “umblatul cu colinda la Crăciun”. Se organizează în cete şi se alege o “căpetenie”, după care este vremea învăţării sau deprinderii colindelor, fiecare grup păstrând cu străşnicie secretul repertoriului său. Îşi pregătesc din timp traistele în care vor aduna darurile (colaci, covrigi, poame, bani) primite de la gospodarii pe care îi vor bucura cu prezenţa şi colindele lor. Îşi aleg chiar şi casele pe care le vor cerceta, deşi ştiu că vor găsi toate porţile deschise, aşa încât vor putea intra oriunde şi vor putea cânta la orice fereastră, fiind primiţi cu dragoste, ca unii care umblă din casă în casă cu numele Domnului pe buze, risipind tristeţea şi aducând vestea cea minunată a naşterii Domnului în peştera săracă din Betleem, precum şi bucuria, fericirea şi speranţa într-un viitor mai luminat. Cu toate acestea ei cer permisiunea gazdelor de-a colinda: “Onoraţi, gazde de casă…/dacă dumneavoastră binevoiţi/colinda noastră s-o primiţi…/Primiţi colinda ori nu?”Sau: “Slobozî-ne, gazdă-n casă,/C-afară plouă de varsă,/Dacă, gazdă, nu ne crezi,/Ieşi afară şi ne vezi…”

Oraşele (Satu Mare, Carei, Tăşnad, Negreşti-Oaş ş.a.), comunele şi satele îmbracă straie de mare sărbătoare. În oraşe, răsună pe străzi dulcele glas al colindelor prin difuzoarele amplasate din loc în loc, creând o atmosferă unică. La sate, uliţele sunt străbătute de locuitori, care duc vestea naşterii Domnului dintr-o gospodărie în alta.

Obiceiuri străvechi, păstrate cu străşnicie de evlavia populară, colindatul şi uratul se fac în seara din Ajunul Crăciunului, dar şi în noaptea Crăciunului, o noapte de vis, încărcată de o bogată semnificaţie, când oamenii, tineri şi bătrâni, “cu mic, cu mare”, îndătinează a umbla pe la case şi a colinda. Colindele atrag binecuvântarea lui Dumnezeu asupra oamenilor şi a gospodăriilor pentru tot anul care urmează.

Colind în Ţara Oaşului

Paşii colindătorilor răsună pe zăpadă, scrie Ovidiu Suciu în cartea sa Drumuri prin Oaş, tulburând liniştea care domneşte în ogradă. Ajungând aproape de uşă, căpetenia cetei întreabă: “Slobodu-i a vesăli?” Apoi, îşi dreg glasurile cu toţii şi încep să colinde, umplând sufletul gazdei de pace. Nimeni nu doarme: copii, părinţi, bâtrâni, tineri, toţi aşteaptă colindătorii. Fetele pândesc cu încordare, dar şi cu teamă, orice glas care se pierde în zare: “Oare cine se aude? Câţi feciori vor veni să le cinstească prin colind?” Fumul coşurilor şi mirosurile de mâncăruri alese trădează râvna gospodinelor. Mesele sunt pline cu toate bunătăţile date de Dumnezeu, vădind belşugul şi hărnicia oamenilor de pe aceste meleaguri binecuvântate.

Încă de la orele dimineţii, coconii (băieţi şi fete), cu străiţi uriaşe pe umeri, în care vor strânge şi îndesa de-a valma darurile căpătate, ca răsplată a trudei lor şi a bucuriei pricinuite gazdelor, încep pe toate vocile colindul propus, mânaţi de graba lacomă de a parcurge un traseu cât mai lung şi de a aduna cât mai multe daruri şi cât mai mulţi bani: “Bună dimineaţa la Moş Ajun!” La final, îşi cer plata: “Ne daţi ori nu ne daţi?” Gazdele râd, retrăind parcă timpul propriei copilării, se amuză pe cinste auzind versurile, pe care le ştiu, cu siguranţă, pe de rost şi străiţile micilor cântăreţi câştigă în greutate prin colacii, fructele (mere, nuci) sau bănuţii căpătaţi. Colindătorii fericiţi îşi continuă drumul prin omăt. Când o ceată de urători trece pe lângă altă ceată, membrii lor se îmbrâncesc în glumă, sfădindu-se. Sfada face parte din obicei, după cum spune Tudor Pamfile. Toate satele Ţării Oaşului răsună de glasurile cristaline ale copiilor, dar şi de vocile mature ale bărbaţilor şi femeilor, care împărtăşesc bucuria Crăciunului întregii făpturi până în zorii zilei următoare. Repertoriul de colinde este bogat şi variază de la o localitate la alta: Negreşti-Oaş, Bixad, Certeze, Turţ, Călineşti-Oaş, Târşolţ, Vama, Batarci ş.a. Este o atmosferă înălţătoare, de basm. Hristos Se naşte!

O dată ce noaptea coboară, apar în scenă cetele de feciori. La intrarea în casă, ceata obişnuieşte să dea bineţe în chip adecvat: “Bună seara lui Ajun” sau “Bună ziua lui Crăciun”. Flăcăii zăbovesc prin casele gospodarilor, după cum îi ţin inima, bucatele şi băutura gazdelor, ori ochii îmbietori ai codanelor. La plecare, fac urări de bine şi sănătate gazdelor în anul care vine şi belşug în toate, solicitând totodată şi darul: “Să fii, gazdă, sănătoasă/Să plăteşti colinda noastră”. La rândul lor, bătrânii încep seara colindul, sfârşindu-l o dată cu miezul nopţii.

Colind în Ţara Codrului – zona codrilor Sătmarului

Şi aici, Crăciunul este aşteptat cu mare nerăbdare de toată suflarea. Omătul, proaspăt aşternut pretutindeni, îndeamnă parcă la cântec. Frigul împinge oamenii spre gura sobei, unde cu evlavie se intonează colinde. Câte un copac îşi scutură din când în când coroana îmbrăcată în mantie albă. Colindătorii se împart în cete şi pornesc pe la casele gospodarilor.

Tradiţia se păstrează şi pe aceste meleaguri, deşi multă lume s-a mutat la oraş. Localităţi ca: Poiana Codrului, Măriuş, Iegherişte, Crucişor, Bârsău, Sâi, Soconzel, Solduba, Homoroade, Chilia ş.a. freamătă de bucurie. Colindă copiii, tinerii, părinţii, bunicii, iar bucuria inundă sufletul fiecăruia. În ziua de Ajun, la ora 12.00, la amiază, se aud clopotele bisericii, în toată splendoarea lor, atrăgând atenţia întregii comunităţi că a sosit vremea colindului. Copiii, gata pregătiţi, organizaţi în cete, îşi încep repertoriul, umblând din casă în casă. De gât au atârnate trăistuţe, în care adună darurile primite în urma strădaniilor depuse: mere, nuci, colăcei, ciocolată, bomboane, bani. Peste tot sunt primiţi cu inima deschisă.

Se aud din nou clopotele, care cheamă întreaga suflare la Vecernie. Copiii încheie şi se îndreaptă cu paşi repezi spre biserică. Se săvârşeşte Vecernia, urmată de Litie, după care toţi credincioşii prezenţi, de la cel mai mic la cel mai mare, intonează frumoasele colinde care amintesc de naşterea Domnului, realizând un veritabil concert de Crăciun: “O, ce veste minunată!”, “Trei crai de la Răsărit”, “Deschide uşa, creştine!”, “Trei păstori” etc. După terminarea slujbei de la Biserică începe colindatul: feciorii merg pe la fete, cei căsătoriţi, în perechi, se colindă între ei, vecinii merg de la unul la altul, gospodinele încarcă mesele cu tot ce au mai bun, pentru ca toţi care le trec pragul să vadă belşugul care stăpâneşte în casa lor. Prima casă colindată este cea a preotului, după care fiecare îşi urmează traseul propus.

Colind în câmpia Sătmarului

Datinile de Crăciun s-au menţinut şi la “oamenii pământului”, care locuiesc în zonele de câmpie ale judeţului. Oraşele Carei şi Tăşnad, comunele şi satele din jurul acestora: Foieni, Urziceni, Sanislău, Tiream, Santău, Căuaş, Cehal, Hodod ş.a., creează un piesaj calm, domol, plat, învăluit în mantia albă a iernii. Dinspre Satu Mare, drumul duce spre localităţile Ardud, Beltiug, Răteşti (renumite pentru pivniţele lor, deshise larg de sărbători) şi mai departe în câmpia Supurului. În aceste aşezări, oamenii convieţuiesc în pace, indiferent de etnie, această armonie adăugând un plus atmosferei de sărbătoare. Hristos Se naşte pentru toată lumea, indiferent de limbă. Toţi colindă şi se bucură împreună.

Colindătorii sunt aşteptaţi cu grâu pe masă, alimente şi băutură. Gazda invită colindătorii să intre în casă şi, conform tradiţiei, unii refuză, motivând că au mult de umblat. La Hurezu Mare se fac urări privind prosperitatea în agricultură şi pentru sporul la vite în anul care urmează. Iată cum, colinda este îngemănată cu ocupaţia de bază a ţăranului român: munca la câmp şi creşterea vitelor, uneori singura lui sursă de venit. Viaţa lui grea este oglindită şi în aceste frumoase obiceiuri de Crăciun, care sunt colindele.

Colind pe valea Someşului

Tradiţiile sunt vii atât în satele de pe mal stâng Someş: Păuleşti, Culciu Mic şi Mare, Cărăşeu, Lipău, Valea Vinului, Roşiori, Pomi, cât şi în cele de pe malul drept al Someşului: Odoreu, Băbăşeşti, Medieşu Aurit, Potău, Apa ş.a., dar şi în municipiul Satu Mare, străbătut de acest râu. După ce se clopoteşte la ora 12.00, copiii cu trăistuţele îşi încep colinda, întorcându-se acasă încărcaţi cu daruri. Între timp, mai ales în satele de pe malul drept al Someşului, curatorii bisericii, însoţiţi de un grup de tineri, fiecare costumat în mod felurit, merg din casă în casă, pentru “Colinda Bisericii”. Banii adunaţi sunt destinaţi nevoilor bisericeşti. Fiecare familie dă după puterea sa. Tinerii care îi însoţesc pe curatori merg cu “Steaua” şi interpretează în fiecare casă ori curte în care intră frumoasa piesă de Crăciun, “Irozii”, numită şi “Viflaimul”. Din grup fac parte tinerii recunoscuţi a fi cei mai deştepţi din comunitate, pentru a fi în stare să înveţe pe de rost rolurile pe care le vor interpreta. Pregătirile încep o dată cu intrarea Postului Crăciunului şi se fac nenumărate repetiţii. Toţi sunt îmbrăcaţi ca la carte, în funcţie de roluri. Personajele scenetei sunt următoarele: îngerul, Irod, preotul, soldatul, păstorul şi cei trei crai de la Răsărit: Baltazar, Gaşpar, Melchior.

Când clopotele bat din nou înseamnă că e timpul Vecerniei şi al Litiei. Toată biserica începe să colinde: “O, ce veste minunată!”, “Cerul şi pământul”, “Aseară pe-nserate”, “Steaua sus răsare”, “Doamne a Tale cuvinte”, “La nunta din Cana Galileii” etc. După slujbă, se adună toţi creştinii în curtea bisericii şi tinerii interprează “Viflaimul”, dându-şi toată silinţa, pentru că se află în faţa întregului sat. De aici, se îndreaptă spre casa părintelui, unde joacă din nou piesa, fiind serviţi din toate bunătăţile de către doamna preoteasă. Urmează colindatul propriu-zis, care durează până în zori, la fel ca în toate părţile judeţului nostru.

Observăm, aşadar, că şi Sătmarul, alături de alte zone etnografice din ţară, a păstrat cu sfinţenie tradiţia colindului. Fiecare om ştie măcar o strofă dintr-o colindă, pe care o cântă cu mare plăcere atunci când îşi vizitează rudele sau prietenii. Crăciunul este un praznic al armoniei şi înţelegerii, când: “Cerul şi pământul/În cântări răsună/Îngeri şi oameni/Cântă împreună:/Hristos Se naşte,/Domnul coboară/Îngerii cântă, magii Îl adoră/Păstori aleargă, ieslea o-nconjoară/Mari minuni se întâmplară…”

Să-L preamărim şi noi pe Pruncul Iisus din ieslea Betleemului, aducându-I colinde şi daruri de fapte bune.

Preot dr. Cristian Boloş

Material apărut în Informaţia de Duminică