Informatia Zilei de Satu Mare si Maramures, reprezentate la Gala Presei Salajene

Scris de Mihaela Ghiţă, 05 decembrie 2010 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

In organizarea Asocitiei Jurnalistilor Salaj, vineri, 3 decembrie la Casa de Cultura a Sindicatelor Zalau a avut loc cea de-a patra editie a Galei Presei Salajene. Au fost prezenti jurnalisti, reprezentanti ai autoritatilor locale si partidelor politice si numerosi invitati inclusiv din alte judete< Satu Mare ( cotidianul Informatia Zilei), Maramures(cotidianul Informatia zilei de Maramures), Bistrita, Bihor si Mures.
Evenimentul din acest an a fost marcat de lansarea mai multor volume ce vizeaza activitatea jurnalistica salajana. De altfel a putut fi remarcata preocuparea jurnalistilor salajeni pentru cuvantul scris acestia avand initiativa realizarii unui Anuar al Presei Salajene 2010, volum ce reuneste in paginile sale texte jurnalistice publicate in presa locala in cursul acestui an si nu numai. Pe langa articole, anuarul cuprinde si un dvd cu emisiuni radio-tv realizate de ziaristi membri ai Asociatiei Jurnalistilor Salaj.
La fel de meritorie este si implicarea cotidianului Magazin Salajan care a scos de sub lumina tiparului volumul I. “Descoperim Salajul”, publicatie in care pot fi citite reportajele aparute de-a lungul anului in paginile ziarului sau cartea “Secera si pixul. Propaganda in presa scrisa din judetul Salaj inainte si dupa decembrie 1989″ semnata de Daniel Sauca, presedintele AJ Salaj. In spiritul sarbatorilor care se apropie, invitatii au avut parte de un minunat concert de colinde sustinut de membrii Ansamblurilor folclorice “Porolissum”si “Columna”.
Desigur toate aceste carti, care aduna fila cu fila fapte, oameni si locuri vor fi cu siguranta peste timp un instrument pretios de lucru pentru cei care vor dori sa astearna pe hartie istoria locala a vremurilor noastre, ele fiind marturii de necontestat, adevarate izvoare de informatie pentru generatiile viitoare.
De asemenea nu poate fi trecuta cu vederea implicarea Asociatiei Jurnalistilor Salajeni care a organizat acest eveniment, a numeroaselor initiative de a reuni sub aceeasi cupola marea familie a presei scrise si audio-vizuale. Un demers apreciat de toti cei prezenti si care, de ce nu, ar putea fi luat drept exemplu si de reprezentantii mass-media din alte judete.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.