Image 1
Image 2

Inflaţia şi inflamarea spiritelor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Când reprezentanţii Băncii Naţionale sunt întrebaţi cum luptă cu inflaţia răspund că este un fenomen mondial. Inflaţia, la fel ca pandemia de covid, s-a extins la nivel global.
Prin urmare n-avem ce face, ne consolează BNR. De o cu totul altă părere sunt anumiţi experţi, este drept situaţi cam în opoziţie faţă de actuala coaliţie de guvernare. Distracţia cu împrumuturile uriaşe, spune doamna Anca Dragu, fosta preşedintă a Senatului, ne costă cam 3-4 autostrăzi.
Într-adevăr în primele două luni ale acestui an guvernul s-a împrumutat cu 34% din suma totală pentru împrumuturile stabilite pe întregul an.
Cuantumul datoriei vechi pe anul 2023 este de 92 de miliarde lei. Aceşti bani trebuie împrumutaţi. Pe lângă această sumă mai sunt necesare alte împrumuturi necesare pentru anul în curs. Suntem tentaţi să spunem că mai rău de atâta nu se poate, dar experţii financiari ne asigură că se poate.
Într-un fel explică guvernanţii cauzele degradării economiei, scumpirile, crizele din varii domenii, şi altfel o explică opoziţia.
Cum explică Marcel Ciolacu creşterea RCA cu 40% anul acesta după ce anul trecut s-a majorat tot cu 40% şi ce măsuri se vor lua? Simplu, fără nicio emoţie şi parcă niciun sentiment de vinovăţie politică. Cităm: “ASF împreună cu guvernul vor lua cea mai bună măsură”. Liderul PSD a mai pomenit de un faliment anunţat al unei firme mari de asigurări ca şi cum ar fi anunţat că mâine va ploua, deşi buletinul meteo arăta soare.
Se întâmplă un fenomen ciudat. Criza extinsă la nivel global are probabil aceeaşi proporţie cu criza din 1929-1933, dar mijloacele de propagandă, abilitatea politică a politicienilor de azi estompează dimensiunile sociale ale nenorocirilor care se abat asupra populaţiei vulnerabile.
Din când în când, în ciuda proastei imagini care i se construişte, AUR are poziţii acceptabile. Liderul grupului din Senat, Claudiu Târziu, i-a atras atenţia ministrului de Finanţe că prin Ordonanţa 16/ 2-2022 guvernul care a promis că nu mai măreşte impozitele şi taxele le-a majorat afectând grav regimul microintreprindelor, contribuţiile sociale, accize, impozit pe venit, TVA, taxe locale etc.
Poate contrazice cineva această realitate tristă în care se află microintreprinderile, pe care guvernul le tratează discriminatoriu faţă de marile firme? Ratele la bănci au crescut, preţurile au crescut, veniturile sunt afectate de inflaţie.
Senatorul AUR a mai pus o întrebare la care nu a primit răspuns, după ce criteriu a stabilit guvernul că o persoană fizică este bogată numai dacă are o avere estimată la peste 25 de milioane de euro?
În ciuda acestei realităţi, guvernanţii continuă să cheltuie banii publici pe produse de lux. Cumpără maşini de lux pentru parlamentari, majorează salarii, şi ce este mai grav nu fac nici cel mai mic efort de a economisi.
Chiar şi senatorul Oprea de la PSD i-a pus ministrului de Finanţe chemat la Parlament la “Ora guvernului” o întrebare care a inclus în ea şi răspunsul: “profiturile foarte mari trebuie impozitate în situaţii de criză”. Nu se face acest lucru pentru a nu supăra investitorii străini.
Opinia publică este unanim de acord că singurele entităţi economice pe care nu le atinge criza sunt multinaţionalele care operează în România ca în junglă, speculând situaţia de criză fără să fie deranjate de guvern. Când oameni din configuraţia puterii au critici la adresa guvernului putem fi siguri că situaţia este dramatică.
PSD aşteaptă cu nerăbdare să se facă rotaţia la cârma guvernului. Ca prim ministru, Marcel Ciolacu nu-şi va mai permite să vorbească atât de lejer de un lucru atât de grav cum este majorarea RCA cu 40%.
Dacă lucrul acesta s-ar întâmpla în Franţa, câteva milioane de cetăţeni ar ieşi în stradă. Oare PSD şi-a pus problema că dacă preia funcţia de prim ministru s-ar putea să reactiveze societatea civilă, în frunte cu USR, poate chiar cu AUR şi cu un PNL indulgent, bucuros că social democraţii sunt strânşi cu uşa? Este o întrebare. A nu se uita că inflaţia inflamează spiritele.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with