“Îndrăgostiții din Ancona” au renăscut pe scena sătmăreană

Asculta acest articol

Poate că mulți dintre numeroșii sătmăreni prezenți în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor în seara de duminică, 19 aprilie, s-au întrebat la un moment dat, așteptând începerea spectacolului, ce caută tehnicienii Teatrului de Nord în scenă, cu cortina deschisă, bibilind decorul. Parcă era vorba că asistăm la o comedie cu italieni!

De fapt, asta s-a și întâmplat. Dar într-un mod care s-a transformat, încet-încet, într-o lecție deschisă despre cum se naște și funcționează un spectacol de teatru.

A fost, așadar, “Îndrăgostiții din Ancona”, comedie muzicală scrisă de actrița maghiară Vajda Katalin în 1997 și adaptată de actorul sătmărean Radu Sas la puțin timp după premiera sa în Ungaria. Premiera sătmăreană a avut loc în 2002, iar spectacolul s-a bucurat de viață lungă și prosperă.

Pentru amintire și posteritate, redăm echipa premierei din 27 octombrie 2002: regia – Andrei Mihalache; decorul – Maria Gheorghiade; coregrafia – Gabriela Tănase; actori în ordine alfabetică – Vasile Blaga, Paula Chirilă, Cristian Dan, Gabriela Dorgai, Adrian Matioc, Dana Moisuc, Radu Sas, Anca Similar, Adriana Vaida, Ciprian Vultur. Trei dintre aceștia – Radu Sas, Gabriela Dorgai și Maria Gheorghiade – au părăsit între timp această lume, spectacolul relansat duminică seara fiindu-le dedicat și lor, ca un minim și necesar gest de recunoștință pentru niște vieți cu totul dedicate scenei teatrale sătmărene.

Încurcături sentimentale, pretext pentru muzică bună

Despre text nu sunt prea multe de spus. E ușurel, plin de surprize la limita verosimilului, și pare realmente scris doar ca să înconjoare valorificarea celebrelor șlagăre italienești din anii ‘70 și ‘80 ai secolului trecut care împânzesc spectacolul de la început până la sfârșit, punctate coregrafic cu numerele de dans concepute de experimentata ­Gabriela Tănase. Practic, e vorba de trei cupluri: Vitoria (moldoveancă de la țară) și Giovanni (șmecheraș ajuns patron de bistro în Ancona), Drucilla (fată bogată din Roma) și Lucrezio (miliardar adus în pragul sinuciderii de pasiunea pentru ea), Luigi și Lucia (el muzician, ea fata ștabului local, amândoi bâlbâiți, amândoi cu un limbaj nonverbal expresiv).

Între ei, asistând neputincios la încurcăturile care se vor rezolva cu bine, ca la teatru, navighează Don Tomao, “capo di tutti capi” din zonă, tatăl Luciei, ginefil cronic îndrăgostit de tot ce poartă fustă și tachinat de Agnese, patroană de motel și bucătăreasă demnă de Hell’s Kitchen, și Dorina, angajata lui preferată (sic!).

Se râde, se cântă, se suferă teatral, se iubește fugar, e un spectacol pentru buna dispoziție a publicului și histrionismul actorilor.

Nașterea pe viu a unui spectacol

Stelian Roșian, aflat undeva în sală, e chemat pe scenă. El enunță subiectul și face, pe fugă, un casting printre colegii săi de trupă, care primesc rolurile mai mult sau mai puțin mulțumiți. Și începe spectacolul, care în prima parte chiar are aerul unei repetiții cu public. Asistăm la nașterea poticnită a relațiilor de joc, la intrarea actorilor în personaje, auzim laude regizorale și vedem contre cu sunetistul care bagă rafale de pistol automat la momente nepotrivite. Și după toată zăpăceala, ca prin minune, în partea a doua se joacă “pe bune”, ca la carte. Regizorul Andrei Mihalache și-a atins scopul: a arătat publicului ce înseamnă să faci teatru. O captare a bunăvoinței, vădită și în final: “Lăsați-ne speranța c-aveți de noi nevoie…”

Stelian e simpatic și dinamic în rolul lui Don Tomao, plin de autoironie. Andrei Stan e superb, de un patetic comic irezistibil, ca Lucrezio, Dorin C. Zachei se amuză vizibil jucându-l pe Giovanni, iar Ciprian Vultur, foarte mult solicitat în această stagiune, se achită conștiincios și cu o inspirată scorțoșenie de rolul Luigi. Anca Similar revine cu mare plăcere în rolul de guru deghizat al Drucillei, Anca Dogaru o duce pe Lucia la limita clowneriei, ceea ce nu e rău deloc, Adriana Vaida face jocul de matroană mai cu gust decât rețetele Agnesei, Ioana Cheregi are o panoplie de mutre haioase pentru Dorina cea galbenă.

Iar Alina Negrău… e Vitoria toată, din cap până-n picioare, cu “dulșili grai” cu tot. Rar am văzut-o atât de bine intrată într-un rol. Prestația ei e un deliciu în sine și spectacolul înflorea la intrările moldovencei. Fie și numai pentru ele, merită să îl vedeți. În fond, e distracție, e muzică și, la final, e nostalgie.