Image 1
Image 2

Încurajarea consumului intern ar putea fi o soluţie salvatoare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Insuficienţa veniturilor românilor îi obligă pe aceştia să-şi reconsidere coşul zilnic. Cu alte cuvinte, multe persoane trebuie să renunţe parţial inclusiv la unele produse de bază precum pâine, carne, ouă, cartofi şi chiar lapte şi produse lactate.

Specialiştii în domeniu susţin că de la producător – fermier, până ce un produs lactat ajunge la raft suferă transformări mai mult sau mai puţin de esenţă, în vreme ce preţul creşte de două sau chiar trei ori. Asta în condiţiile în care se face vorbire despre laptele cumpărat la preţuri cuprinse între 1,2 – 1,3 lei/litru.

Creşterea este de aproape 4 – 5 ori în cazul în care laptele se cumpără de la mici producători la preţuri de sub un leu litrul.

Discuţiile avute recent cu doctorul veterinar Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine, s-au canalizat spre necesitatea schimbării modului de abordare a producţiei şi a consumului de lapte, în sensul creşterii consumului. Se fac eforturi ca produsele realizate din lapte crud să poarte eticheta corespunzătoare, fapt ce ar putea stârni intresul celor care consumă lactate.

Acest demers poate fi deosebit de dificil în condiţiile în care preţurile de vânzare ale mai multor produse sunt de 2-3 ori mai mari decât cel al materiei prime.

În condiţiile în care laptele este cumpărat la preţuri de 1,2-1,3 lei litrul, se adaugă cheltuielile de transport şi procesare, care sunt de minimum 30%, ceea ce înseamnă deja aproape 1,7 lei, căruia i se socoteşte Taxa pe Valoarea Adăugată – TVA de 24%, fapt ce creşte preţul la aproape 2,2 lei/litru.

Este apoi rândul retailerilor care stabilesc aproximativ 60% – taxă de raft şi profit, situaţie în care preţul creşte la peste 3 lei. Dacă mai adăugăm şi TVA, socoteala este cât se poate de simplă, care conduce preţul laptelui la peste 3,5 lei litrul. Socotelile nu mai necesită a fi făcute în continuare.

Pe fondul consumului scăzut de lapte şi produse lactate, încurajarea ar putea veni mai ales din partea retailerilor, cei care ar trebui să scadă adaosul practicat în prezent, implicit cel al preţurilor.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with