Image 1
Image 2

Începe mult aşteptata Ligă de Elită!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

14 echipe se vor lupta pentru titlul de campioană a judeţului

liga4Prima ligă de fotbal a judeţului Satu Mare se anunţă a fi mult mai spectaculoasă faţă de sezoanele trecute. Nu mai avem două serii cu peste 20 de echipe, Liga a IV-a “Elite” cuprinde 14 echipe, cele mai serioase din judeţ. Şi când spunem asta ne referim la valoarea jucătorilor pe care îi au, la condiţiile pe care le oferă (teren, vestiare etc.).

După ce startul a fost amânat de două ori, la sfârşitul acestei săptămâni vom avea prima etapă. O etapă în care vom vedea în acţiune echipe bine pregătite, care s-au întărit cu noi jucători, sau antrenori. Toate meciurile se anunţă a fi echilibrate, şi este normal. De aceea, deocamdată ne este greu să spunem care ar fi “derby-ul” primei runde. Din totalul de 7 meciuri, Dorolţ – Olimpia II a fost amânat. Campioana din sezonul trecut, Someşul Oar va juca în deplasare la Unirea Tăşnad. Din acest eşalon lipseşte Victoria Apa, campioana Seriei A din sezonul trecut. S-au făcut mari modificări la echipă, se pare că nu mai poate face faţă unui campionat puternic. De aceea, în locul său, în Liga a IV-a de Elită va evolua echipa a doua a Olimpiei Satu Mare.

Meciurile primei etape se vor juca sâmbătă şi duminică, juniorii vor începe de la ora 16.00, iar seniorii de la ora 18.00. Iată programul:

Sâmbătă, 30 august:
– Schwaben K. Cămin – Gloria Moftinu Mare
– Unirea Tăşnad – Someşul Oar
Duminică, 31 august:
– Viitorul Vetiş – Sportul Botiz
– Ştiinţa Beltiug – Voinţa Doba
– Turul Micula – Luceafărul Decebal
– Recolta Dorolţ – Olimpia II Satu Mare amânat.
– Talna Oraşu Nou – Şoimii Mădăras

Alte noutăţi privind Liga a IV-a “Elite” vin din partea Comisiei Tehnice a AJF Satu Mare, cu aprobarea Comitetului Executiv:

– fiecare antrenor din Liga a IV-a “Elite” să poarte ID-ul eliberat de AJF Satu Mare în caz contrar aceştia nu îşi vor putea conduce echipa din incinta terenului de joc (bancă de rezervă şi suprafaţă tehnică). Antrenorii care nu au depus documentele necesare pentru eliberarea ID-ului (2 poze şi copie după actul de identitate) o vor putea face până în data de 4.10.2014, ora 12.00, la sediul AJF Satu Mare.

– persoanele care pot sta pe banca de rezerve sunt: jucătorii de rezervă, delegatul echipei, antrenorii (principal şi secund), medic sau asistent medical şi doi oficiali desemnaţi de delegatul echipei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS KARTING

Tânărul sătmărean Andreas Magyari este vicecampionul României

Sătmăreanul Andreas Magyari a demonstrat încă o dată talentul său remarcabil în motorsport participând în anul 2023 la Campionatul Naţional de Karting organizat de Federaţia Română de Karting (FRK).

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now