Asculta acest articol“Va candida sau nu va candida Viorica Dăncilă? Dacă nu candidează pierde influenţa în PSD, iar dacă va candida Klaus Iohannis are asigurată victoria”. Mai departe: candidatul PSD nu intră în turul doi, finala jucându-se între doi reprezentanţi ai dreptei, Iohannis având toate şansele să piardă în faţa candidatului USR-PLUS.
Altă variantă: Iohannis nu intră în turul doi dacă PSD îşi găseşte un prezidenţiabil trăznet, dinafara partidului. Nu este cu totul exclusă o candidatură la preşedinţie a fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi. Speculaţii, speculaţii. Calcule peste calcule. Sondaje. Măsurători. Intervenţii dinafară. Interes special al serviciilor secrete să câştige un preşedinte pe placul lor, care să nu deranjeze “statul paralel”.
Puţine lucruri concrete; un singur candidat anunţat din timp, actualul preşedinte. În rest, cu câteva săptămâni înainte de data la care încep strângerile de semnături, partidele caută formulele cele mai convenabile. Toţi vor să câştige ceva. Călin Popescu Tăriceanu vrea să-şi revigoreze partidul din poziţia de candidat prezidenţial. Victor Ponta vrea să facă şi el nişte jocuri, prevalându-se de experienţa lui de fost candidat prezidenţial. Rareş Bogdan vrea să-şi demonstreze capacitatea de a deveni vector de imagine al preşedintelui Iohannis. Ludovic Orban îşi încarcă bateriile, pentru a dovedi că este adevăratul lider al PNL.
Cel mai tensionat partid rămâne, totuşi, PSD. Frământările de după euroalageri, scorul slab obţinut, despărţirea de Liviu Dragnea, îl obligă la schimbări majore. Pentru a se impune, pentru a demonstra că nu mai este un premier de faţadă cum a fost în timpul preşedinţiei autoritare a fostului lider, Viorica Dăncilă face curăţenie în guvern.
Până la urmă întotdeauna se ajunge în acelaşi punct nevralgic al puterii: cine ajunge sus nu mai vrea să plece de bună voie. Puterea este un drog, iar cine a început să guste din ea, nu se mai poate desprinde.
Viorica Dăncilă vrea să devină un jucător important nu doar în PSD, ci pe întreaga scenă politică. În fond, funcţia de preşedinte nu este atât de importantă pe cât se crede. Preşedintele are mai degrabă un rol decorativ, simbolic. Cât ar părea de puternic nu face ce vrea. Traian Băsescu nu a reuşit să-l debarce pe Tăriceanu din poziţia de şef al guvernului. L-a batjocorit pe Victor Ponta, a jurat că nu-l va desemna niciodată prim ministru, dar l-a uns de trei-patru ori premier.
Nici Klaus Iohannis nu şi-a putut împlini dorinţa de a avea “guvernul lui” decât prin demisia lui Ponta, în 2015. Pentru ca mai târziu să se vadă obligat de accepta nu mai puţin decât trei premieri PSD, fiecare ales de adversarul său direct, Liviu Dragnea. Klaus Iohannis nu a putut-o apăra şi nu reuşit să o menţină în funcţie nici pe Laura Codruţa Kovesi.
Preşedintele are puterea de a spune NU în multe situaţii, dar niciodată până la capăt. În perioada următoare i se iveşte din nou posilbilitatea de a spune NU. Cea care îi aruncă mingile la fileu este viitoarea adversară de la algerile prezidenţiale. Viorica Dăncilă a demarat procedurile de remaniere a unor miniştri. Pleacă apropiaţii lui Dragnea, dar şi miniştri ALDE. Desigur, cu aprobarea lui Tăriceanu.
Preşedintele Iohannis, după obiceiul devenit principiu, nu va accepta din prima propunerile. Sau poate că de data aceasta, în ideea că în turul doi se va confrunta cu candidatul USR-PLUS, va încerca să se apropie de electoratul PSD. În varianta finalei la prezidenţiale jucată de doi candidaţi de dreapta, fiecare are nevoie de voturile electoratului PSD. Deci mai încet cu atacurile la adresa PSD? Iată încă o posibilă ciudăţenie a campaniei pentru alegerea viitorului preşedinte. Dar şi acestea nu sunt, deocamdată, decât nişte simple speculaţii.
