Asculta acest articolUnda de şoc a referendumului din Marea Britanie a ras câteva sute de miliarde de euro, dolari sau lire sterline din conturile marilor companii. Bursele din toată lumea au reacţionat. Lira s-a devalorizat în raport cu dolarul astfel că englezii şi toţi cei ce aveau încredere în moneda britanică s-au trezit peste noapte mai săraci. Toată lumea s-a întrebat ce l-a determinat pe premierul Cameron să declanşeze acel referendum? Răspunsurile au venit de peste tot. Nu s-au exclus teoriile conspiraţioniste.
Cineva a dorit să se îmbogăţească şi să preia controlul atentând la securitatea şi integritatea Uniunii Europene. Ziarele din întreaga lume, de pe toate continentele, au tratat BREXIT-ul cu ironie, sarcasm şi dispreţ. Simbolul UK, steagul, a fost caricariturizat într-un mod nemaiîntâlnit. Mai rezervat au tratat subiectul ziarele din SUA şi Canada.
Mesajele de încurajare nu au lipsit. Premieri, şefi de stat, miniştri de finanţe, şefi de bănci, specialişti, au încercat să minimalizeze impactul. Guvernul britanic a transmis că vor respecta voinţa poporului, dar nu este nicio grabă. Dimpotrivă, au transmis miniştri de externe europeni, Regatul Unit trebuie să iasă afară urgent. Nici vorbă de ani de zile, aşa cum îşi doreşte premierul Cameron, care a anunţat că va demisiona abia peste trei luni. Demisia lui se impune acum, câtă vreme criza este la început.
În tot răul, un bine. Prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană a creat foarte multe probleme. Partea britanică avea o atitudine refractară faţă de majoritatea proiectelor eruopene. Referendumul nu a făcut decât să consfinţească o stare de lucru, o criză deja existentă în interiorul Uniunii Europene. Prin urmare se poate vorbi de un nou început. În timp ce Regatul Unit îşi va rezolva problemele interne, dorinţa Scoţiei şi Irlandei de Nord de a-şi declara independeţa şi a rămâne în interioriorul UE, la Bruxelles se va auzi mai puternic vocea ţărilor din est. Multe probleme trebuie rediscutate.
Modul în care s-a negociat la intrare nu a fost corect. Au existat presiuni şi condiţii. de pildă, României i s-a impus să-şi privatizeze băncile şi marile societăţi pe preţuri de nimic. S-a restricţionat subvenţionarea agriculturii astfel încât produsele româneşti nu mai sunt competitive. Din mai multe puncte de vedere, ultimele primite au devenit simple colonii, nu partenere egale cu ţările fondatoare ale UE.
În ceea ce priveşte fondurile europene, cu toate că primim mai mult decât dăm, prin mecanisme subtile în final pierdem. În vreme ce un investitor român primeşte un credit cu 5-6% dobândă, în Europa Occidendală dobânda este de 0,5- 1%. Am pierdut controlul asupra utilităţilor, dar am pierdut şi forţa de muncă, împrăştiată în toate ţările UE, participând la creşterea economiei altor ţări. Am devenit o simplă piaţă de desfacere. În schimbul unei pseudo-libertăţi.
Noi, în acest moment, nu ne putem permite luxul de a ieşi din UE, dar putem pune condiţii noi. Cum? Nu există un personaj destul de puternic, al cărui voce să se facă auzită la Bruxelles. Nu avem o elită politică pregătită pentru o confruntare de idei. Precuprarea majoră a României este legată de lupta împotriva corupţiei, o luptă atât de îneverşunată încât la sfârşit nu va exista nicio mare companie cu capital autohton capabilă să concureze cu marii rechini internaţionali.
Parcă exită un plan mondial de subjugare a tot ce este naţional. Premierul Viktor Orban şi-a dat seama din timp şi a luat câteva măsuri care l-au făcut indezirabil la Bruxelles, dar Ungaria îi poate mulţumi. Poate că acum ar fi fost nevoie de un Traian Băsescu, dar curăţat de toate interesele meschine, micimane, care i-au transformat mandatele într-un fel de bâlci, de certuri, de răzbunări mărunte. Acum este momentul să arate Klaus Iohannis ce poate.
