În Satu Mare, tot mai mulţi mistreţi sunt imuni la pesta porcină africană

Scris de Ioan Aniţaş, 06 august 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În săptămâna 28 iulie – 4 august, inspectorii de specialitate din cadrul Serviciului Sănătate şi Bunăstare animală au efectuat 86 de controale în exploataţii profesionale şi non profesionale din judeţul Satu Mare.

DSVSA Satu Mare, a intensificat frecvenţa controalelor oficiale, pentru respectarea strictă a măsurilor de biosecuritate în întreg sectorul avicol, în contextul evoluţiei la nivel internaţional a gripei aviare înalt patogene.
Conform Deciziei U.E. 1320/2022, în Uniunea Europeană, evoluează HPAI – H5N1, cu focare primare sau secundare în: Olanda, Germania, Franţa, Danemarca, Polonia.

În această săptămână, conform programului de  activitate stabilit, au fost verificate exploataţii profesionale şi non profesionale de animale, condiţiile de biosecuritate, zoo igienă şi de bunăstare a animalelor, monitorizarea şi eliminarea subproduselor improprii consumului uman, existenţa echipamentelor de protecţie, asigurarea unor stocuri de substanţe dezinfectante, dezinsectante şi raticide.

În urma acestor controale, au fost aplicate, 5 sancţiuni contravenţionale, constând în tot atâtea avertismente, aplicate unor crescători particulari din localităţile Homorodu de Jos, Apa, Agriş, Berindan, Odoreu,  –   pentru neanunţarea în termen legal a medicului veterinar oficial despre apariţia unor evenimente în gospodăriile populaţiei şi nedeclararea în termenul legal a produşilor nou obţinuţi prin fătare.

În anul 2022, din 3 mistreţi găsiţi morţi, în Fondurile de Vânătoare – 1 este pozitiv, iar  din cei 263 mistreţi împuşcaţi în 49 Fonduri de Vânătoare, 39 mistreţi au fost pozitivi, iar 224  mistreţi negativi, în urma examenelor specifice de laborator. Este în creştere numărul mistreţilor împuşcaţi la care se constată că au trecut prin boală, dobândind imunitate la PPA, fapt confirmat recent de dr. Nicolae Dumuţa, directorul DSVSA Satu Mare în cadrul unei emisiuni la ITV.

Conform Regulamentului U.E, 1325/2022 în această perioadă mai evoluează Pestă Porcină Africană, în Germania, Italia, Polonia, România, Slovacia, Lituania, Ungaria, Letonia, Bulgaria.

Având în vedere efectele dăunătoare asupra sănătăţii şi bunăstării animalelor, provocate de temperaturile caniculare, în judeţul nostru,  D.S.V.S.A. Satu Mare atenţionează proprietarii/ crescătorii de animale şi transportatorii de animale, să adopte şi să respecte, o serie de măsuri de prevenire şi reducere a efectelor acesteia.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517