Image 1
Image 2

În orele de vârf, pe traseul 18 din Satu Mare nu este suficient un autobuz de capacitate mică

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Înrăutăţirea vremii pare să fie motivul pentru care este în creştere numărul sătmărenilor care apelează la serviciile transportului urban de călători. Culmea este că, potrivit unor călători, nu există o corelare între capacitatea mijlocului de transport şi numărul călătorilor.

Pe această temă am fost sunaţi la redacţie de către cititoarea noastră Carmen Marin, care printre altele ne-a rugat să inserăm în coloanele ziarului nostru următorul text, care se constituie într-o solicitare adresată şi pe această cale conducerii unităţii prestatoare: “De o vreme sunt probleme deosebite în ceea ce priveşte modul de deservire a traseului parcurs de autobuzul nr. 18, care circulă şi prin cartierul Micro 17. La orele de vârf călătorii nu încap în mijlocul de transport care deserveşte această zonă, dovedindu-se mai mereu neîncăpător. Dacă pe parcursul zilei s-ar putea să fie suficient un autobuz de capacitate mică, la orele de vârf un asemenea mijloc de transport nu poate face faţă. Sunt numeroşi adulţi, dar şi o serie de elevi care se deplasează spre centrul reşedinţei de judeţ. În numele majorităţii locuitorilor cartierului, solicit conducerii unităţii prestatoare să facă o analiză aplicată asupra afluxului de călători pe această linie, cu preponderenţă în orele de vârf, şi să ia deciziile care se impune pentru a avea o activitate eficientă, dar şi pentru buna deservire a călătorilor pe acest traseu. Poate că sunt şi alte linii în această situaţie, dar nu mă pot erija în purtătorul de cuvânt al tuturor sătmărenilor”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with