În evidenţa OAMGMAMR Satu Mare sunt 2.700 de asistenţi medicali activi

Ziua Asistentului Medical a fost marcată joi, la Satu Mare printr-un simpozion organizat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) – Filiala Satu Mare.

În deschiderea evenimentului, preşedintele Ordinului, Constantin Demian şi-a felicitat colegii asistenţi apoi a dat cuvântul invitaţilor.
Prefectul judeţului Satu Mare, Radu Roca, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csaba Pataki, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare, dr. Macrina Mihai, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Adrian Marc, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, dr. Paula Mare, viceprimarul municipiului Satu Mare, Gheorghe Stan, directorul medical al Casei de Asigurări de sănătate, dr. Raveca Gliga, şeful Secţiei Urologie, dr. Cristian Rusu, au subliniat importanţa profesiei de asistent în actul medical, precizând că asistentul medical este cel care se află cel mai mult timp în contact cu pacientul.

10 lucrări ştiinţifice, prezentate în cadrul Simpozionului

Într-o scurtă declaraţie acordată reprezentanţilor mass-media, Constantin Demian – preşedintele Ordinului a spus că din ianuarie 1974, Ziua Internaţională a Asistentului Medical se celebrează în fiecare an pe 12 mai. România a aderat la această sărbătoare abia după revoluţia din 1989.

“În această zi, noi am pregătit pentru colegii noştri, împreună cu colegii noştri un simpozion ştiinţific în cadrul căruia vor fi prezentate câteva lucrări”, a spus Constantin Demian.

Potrivit preşedintelui Ordinului Asistenţilor Satu Mare, în perioada pandemiei asistenţii au fost cei care au stat cel mai mult lângă pacienţi, încercând să le aline suferinţa, să-i îmbărbăteze, să-i încurajeze. În ciuda acestui fapt în majoritatea cazurilor, în perioada pandemiei a fost scos în evidenţă efortul medicilor, de foarte puţine ori au fost pomeniţi asistenţii, a mai spus Demian. El a adăugat că anul acesta, în cadrul simpozionului vor fi prezentate 10 lucrări.

Prefectul Roca: Reuşita actului medical se datorează întregii echipe

Prefectul judeţului Satu Mare, Radu Roca a arătat că reuşita actului medical depinde şi de asistent. “Reuşita actului medical se datorează întregii echipe, medic, asistent, moaşă, infirmieri”, a spus Radu Roca, urându-le asistenţilor sănătate, fericire şi La mulţi ani!. Reprezentantul guvernului în teritoriu a subliniat că are în familie medic uman, deci cunoaşte situaţia.

La rândul ei, dr. Macrina Mihai şi-a manifestat bucuria că în sfârşit cadrele medicale se pot revedea. De asemenea, ea le-a mulţumit asistenţilor pentru eforturile depuse în cei 2 ani grei de pandemie. “Aşa cum spunea domnul prefect, munca medicilor fără ajutorul asistenţilor nu poate să dea rezultate, pentru că dumneavoastră sunteţi întotdeauna, mâna întinsă a medicului spre pacient”, a spus directorul DSP Satu Mare.

Preşedintele Pataki vrea echilibrarea salariilor pentru a opri migraţia

După mulţumirile adresate asistenţilor, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csaba Pataki a subliniat că pandemia a trecut şi ar trebui să ne întoarcem la problemele sistemului.

“Să vedem cum echilibrăm salariile indiferent de secţii pentru a opri migraţia de la o secţie la alta. Să încercăm ca acele investiţii în infrastructura medicală pe care le-am făcut construind noi clădiri, noi secţii şi chiar un nou spital, inclusiv Spitalul din Negreşti Oaş, să fie umplute de zâmbetul domneavoastră, dar mai ales de zâmbetul pacienţilor. Cu scuzele de rigoare faţă de medici, vreau să spun că pe dvs. vă văd pacienţii mult mai mult decât pe medici.(…)

O vorbă bună, o strângere de mână uneori contează mult mai mult decât tratamentul”, a spus preşedintele Pataki.
Înainte de a-i da cuvântul managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Adrian Marc, Constantin Demian a subliniat că din cei 2.700 de asistenţi medicali activi care sunt în evidenţa Ordinului Asistenţilor Satu Mare, mai mult de o treime îşi desfăşoară activitatea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare.

În discursul său, Adrian Marc a arătat că asistenţii sunt cei care ştiu cel mai bine ce înseamnă îngrijirea unui pacient.
“Pe lăngă calitatea actului medical, tratamentul, condiţiile hoteliere dintr-un spital joacă un rol deosebit de important”, a spus Marc, care a mulţumit Ordinului Asitenţilor Medicali pentru sprijinul din perioada pandemiei.

Dr. Paula Mare, mesaj emoţionant

Un mesaj emoţionat a fost cel al directorului medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Paula Mare. Ea s-a declarat convinsă că toţi cei din sală îşi doresc în primul rând să aducă zâmbetul pe faţa pacientului, a familiei acestuia şi nu în ultimul rând bucuria şi satisfaţia profesională la încheierea actului medical.

În perioada pandemiei, “asistentul medical a avut un rol deosebit şi trebuie să spunem că n-a fost uşor să-şi ‘abandoneze’ familia, căldura căminului pentru a se deplasa şi a asigura asistenţa pacienţilor cu Covid, dar iată am dovedit cu toţii că putem să fim o echipă care nu ne dorim altceva decât să avem pacienţi sănătoşi şi bucuroşi, iar noi să fim mulţumiţi profesional şi sufleteşte”, a spus dr. Paula Mare. Printre lacrimi directorul medical al Spitalului judeţean de Urgenţă Satu Mare a subliniat că pentru ea, an de an, 12 mai va fi o zi festivă.

Şi-a amintit că la intrarea la Liceul Sanitar, concurenţa era foarte mare pentru că atunci toată lumea şi-a dorit să devină asistent medical. “Era o profesie apreciată şi considerată extrem de importantă pentru comunitate. Atunci nu se discuta despre salariu şi valoarea beneficiilor financiare, ci despre importanţa actului medical pentru societate şi statutul pe care îl avea corpul medical”, a adăugat dr. Mare.

Ea a adăugat că, “o echipă medicală completă este formată atât din medic, asistent medical, cât şi din infirmier. Vreau să afirm că nu ne-am putea desfăşura activitatea fără ajutorul asistentului medical.”

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517