Image 1
Image 2

În domeniul siguranţei alimentare, inspectorii DSVSA au realizat 96 de acţiuni de control în ultima săptămână

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În perioada 19 – 25 iulie, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat 96 acţiuni de control.

Verificările au vizat: unităţi de abatorizare animale, unităţi de procesare carne şi lapte, depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publică, unităţi de vânzare cu amănuntul, supermarketuri, pieţe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unităţi de ambalare produse de origine non animală, depozite, unităţi de procesare carne, unităţi de procesare lapte.

Şi în această săptămână, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor continuă acţiunea de verificare a unităţilor de alimentaţie publică, precum şi a altor unităţi care comercializează produse de origine animală, non animală, legume şi fructe, din zonele de agrement din judeţ.

Suine confiscate după un control în trafic

În urma controalelor în trafic, au fost depistate într-un mijloc de transport 8 capete tineret suin în greutate totală de 49 kg, în valoare de 900 lei. Suinele au fost confiscate, eutanasiate şi incinerate într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pe cheltuiala transportatorului.

Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor, inspectorii de specialitate au dat 2 sancţiuni contravenţionale, constând în avertismente aplicate unor producători particulari din pieţele agroalimentare, din localităţile: Satu Mare şi Micula Nouă pentru comercializare directă către consumatorul final, a legumelor, fructelor şi a altor produse, fără respectarea condiţiilor de igienă.

Având în vedere evoluţia pe teritoriul României a pestei porcine africane, aşa cum am mai informat, carnea proaspătă de porc, carnea preparată sau carnea tocată de porc, precum şi produsele din carne care conţin carne de porc nu pot face obiectul transportului către alte State Membre, dacă provin din zonele cuprinse în Decizia Comisiei nr. 1185/ 2019 privind măsurile zoo sanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite State Membre ale UE.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with