În decembrie vor apare cel puţin două vaccinuri anti-Covid 19

Scris de I. Z., 12 octombrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro şi 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului. Sunt afirmaţiile lui Alexandru Rafila, făcute sâmbătă seara la Antena 3, unde a vorbit despre tratamentul aşteptat de toată lumea.

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit despre companiile care sunt pregătite să ofere un vaccin anti-COVID-19 , dar şi despre momentul în care în România vor fi livrate primele doze. Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro şi 20 de euro, a spus Rafila la postul de televiziune.

„Cred că până la sfârşitul anului, vor ieşi cel puţin două vaccinuri. Preţul unei doze de vaccin ar putea costa între 5 euro şi 20 de euro. Nu este un preţ de nesuportat. Cu precizarea că vor fi două doze de vaccin. Al doilea vaccin se va face la un interval de 30-60 de zile”, a declarat Alexandru Rafila.

Rafila a vorbit şi despre companiile care sunt pregătite să ofere un vaccin.

Potrivit acestuia, în decembrie 2020 ar putea să apară cel puţin două vaccinuri, produse de cele patru mari companii AstraZenaca, Sanofi GSK, Moderna şi Pfizer.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517