Image 1
Image 2

În 10 ani, populația școlară din județul Satu Mare a scăzut cu 12.000 de elevi

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În raportul anual al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare privind Starea sistemului de învățământ din perspectiva indicatorilor de bază, an școlar 2018-2019, se tratează și evoluția efectivelor de elevi. Astfel, în județul Satu Mare, în anul școlar 2018-2019, numărul elevilor care au studiat în învățământul preuniversitar de stat, la nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal a fost de 52.436 elevi, din care 32.723 în mediul urban și 19.713 în mediul rural. Așadar, în orașe studiază cu 13.000 de elevi mai mulți decât la sate.

Urmărind, pe parcursul unui deceniu, evoluția efectivelor de elevi din judeţul Satu Mare, constatăm o scădere în fiecare an cu circa o mie de suflete. Cum în anul şcolar 2008-2009 erau înmatriculaţi 64,621 de elevi, rezultă că în zece ani efectivele au scăzut cu peste 12.000 de elevi.

Iată și situația pe niveluri de învățământ. Din cei 52.436 de elevi din învățământul preuniversitar de stat, 19,99% sunt cuprinși în învățământul preșcolar, 31,25% în învățământul primar, 24,31% în învățământul gimnazial, 17,52% în învățământul liceal, 4,41% în învățământul profesional și 2,52% în învățământul postliceal.

În ceea ce priveşte efectivele de elevi, faţă de anul trecut şcolar se înregistrează o ușoară scădere (la nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal datorată migraţiei populaţiei), respectiv o creștere la nivel profesional și postliceal.
Raportat la mediile de rezidență, în anul școlar 2018-2019, se constată o scădere în mediul rural.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

BUGET

Salariile profesorilor vor crește din 2024 anunță Ciolacu

Bugetul Ministerului Educației va fi „cu 4 în față“, spune premierul Marcel Ciolacu. Acesta a declarat la un eveniment organizat de Antena3, luni, că în opinia sa „cred că ajungem cu execuția la sfârșitul anului în jur de 6%“ pentru toată componenta de Învățământ.