Importurile de electricitate ale României au ajuns pe 14 octombrie la un record istoric

Scris de Cristina Bursuc, 15 octombrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

România a importat, joi, 14 octombrie, peste 2.600 de MW, reprezentând un record istoric, pe fondul deconectării automate a unui reactor nuclear de la Cernavodă, arată datele Transelectrica.

Cel mai mare nivel al importurilor de electricitate a fost atins la ora 9.47, respectiv 2.617 MW, foarte aproape de capacitatea maximă de import, 3.000 de MW.

La aceeaşi oră, datele operative ale Transelectrica arată că unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată de la sistemul energetic naţional (SEN).

După acest vârf, importurile au început să scadă uşor şi au ajuns la 2.296 MW la ora 14.40. Consumul era de 7.639 MW, iar producţia internă, de 5.343 MW.

Nuclearelectrica a anunţat, joi dimineaţa, că unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat ca urmare a declanşării întrerupătoarelor de livrare a energiei în SEN. Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza şi susţin că deconectarea automată a unităţii s-a produs în condiţii de siguranţă.

România poate importa energie la o putere de maximum 3.000 MW şi poate exporta până la 2.800 MW, potrivit unui raport al Transelectrica.

Abonează-te acum Online!
  1. Dac Bulibas a spus: 16 octombrie 2021, ora 12:04

    Pe plicurile trimise de Electrica Furnizare este trecut : ” Electrica Furnizare este sponsor oficial al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman si sustine Team Romania !”. Nu demult cei medaliati la Jocurile Olimpice de la Tokio au primit niste masini foarte scumpe aici in Bucuresti in prezenta Ambasadorului Japoniei. Cu siguranta preturile acelor masini japoneze se regasesc si in facturile noastre de curent artificial umflate !!!!. Romanul prost e bun la toate….Altfel de unde au avut ai vostri bani ca sa cumpere acele masini scumpe pe care le-au donat sportivilor medaliati ?.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517